- Home
- Social
- PITEŞTI, (01.07.2017, 18:57)
- Cristina Cazacu
Argeş: O femeie însărcinată a căzut de la etaj când încerca să iasă din casa unde a fost sechestrată
Poliţiştii din Argeş au deschis sâmbătă o anchetă, după ce o femeie de 32 de ani, însărcinată în luna a patra, a căzut de la etajul trei al unui bloc din Câmpulung, încercând să iasă din casa unde iubitul ei o ţinea sechestrată

Argeş: O femeie însărcinată a căzut de la etaj când încerca să iasă din casa unde a fost sechestrată
Femeia de 32 de ani, din Câmpulung, a scăpat cu viaţă, căderea fiindu-i atenuată de un copac. Aceasta le-a povestit poliţiştilor din Argeş că era sechestrată de concubinul său, care o bătea frecvent.
De asemenea, a mărturisit că nu a vrut să se arunce de la etaj, ci doar să caute o soluţie pentru a se elibera din apartamentul în care fusese lăsată încuiată, dar s-a dezechilibrat şi a căzut de la etaj.
Tânăra a ajuns la Spitalul Judeţean Argeş în stare gravă şi riscă să piardă copilul.
„Prezintă policontuzii, politraumatisme prin cădere de la înălţime. Viaţa pacientei e în pericol. Este însărcinată în luna a patra. Nu este exclusă o cezariană de urgenţă, dar nu ne putem pronunţa înainte să fie supusă tuturor investiţiilor care se impun”, a declarat medicul chirurg Dan Olariu.
Poliţiştii au deschis o anchetă, concubinul femeii fiind, la ora transmiterii acestei ştiri, audiat la Poliţia Câmpulung.
„A fost întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate şi lovire şi alte violenţe”, a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe