- Home
- Social
- PITEŞTI, (05.10.2016, 08:00)
- Cristina Cazacu
Video Argeş: Peste 40 de percheziţii la persoane suspecte că au determinat 80 de femei să se prostitueze - VIDEO
Peste 40 de percheziţii au loc, miercuri dimineaţa, în locaţii din Câmpulung şi alte trei localităţi din Argeş, la persoane suspecte că au obţinut peste 3 milioane de euro după ce au determinat 80 de femei să se prostitueze în străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Câmpulung, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, fac, miercuri, 43 de percheziţii domiciliare în municipiul Câmpulung şi comunele Bughea de Sus, Lereşti şi Poienarii de Muscel, la locuinţele unor persoane bănuite de proxenetism.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor Argeş.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2008 – 2016, persoanele vizate ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în state ale Uniunii Europene.
Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut peste 3.000.000 de euro.
Un număr de 45 de persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri.
De asemenea, în cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe