Prima pagină » Social » Asociaţia Colectiv: Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte

Asociaţia Colectiv: Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte

Asociatia Colectiv anunţă că unul dintre supravieţuitorii incendiului din club a murit, nefiind explicate circumstanţele decesului. Până acum numărul morţilor în urma tragediei din Colectiv ajunsese la 64. Alte 163 de persoane au fost rănite.
Asociaţia Colectiv: Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte

„65!Numărul victimelor după tragedia din Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!”, este mesajul postat pe pagina Asociaţiei Colectiv.

În mesajul postat nu sunt explicate circumstanţele în care a survenit decesul, nici dacă este vorba despre una dintre persoanele rănite, aflate sub tratament.

Tânărul este unul dintre cei care se aflau în clubul Colectiv pe 30 octombrie 2015.

Alte 163 de persoane au fost rănite. Anchetele demarate ulterior sunt în faza de judecată pe fond.

Înainte de anunţul decesului lui Răzvan, Asociaţia Colectiv a decis organizarea evenimentului Noapte albă la Colectiv, care va avea loc duminică spre luni.