- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (08.02.2014, 23:26)
- Departamentul Social - Mediafax
Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă: Legile privind 112 trebuie schimbate, pentru ca operatorii de telefonie să ofere date precise
Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă spune că legile privind sistemul 112 trebuie schimbate, astfel încât operatorii de telefonie mobilă să fie obligaţi să transmită informaţii despre locaţia exactă a apelantului, prevedere care, probabil, ar fi dus la intervenţia la timp în cazul Apuseni.
Urmărește
736 afișări
Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă: Legile privind 112 trebuie schimbate, pentru ca operatorii de telefonie să ofere date precise (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)
Directorul executiv al Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă (EENA), Gary Machado, a trimis o scrisoare prin care sprijină sistemul românesc 112, spunând că acesta este considerat de mulţi ca fiind un punct de referinţă în Europa, iar experţi ca dr. Raed Arafat sunt consultaţi pe plan internaţional pentru expertiza şi calităţile lor.
În cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, Gary Machado spune că "EENA nu crede că această campanie împotriva sistemului românesc 112 este echilibrată sau echitabilă şi românii ar trebui să fie conştienţi de faptul că înlocuirea mai multor miniştri şi directori nu va schimba situaţia".
Gary Machado susţine că nu sistemul românesc 112 este de vină pentru accidentul aviatic din Apuseni, ci legislaţia şi modul în care 112 este reglementat, care trebuie să fie schimbat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Pe parcursul celor cinci ani de mandat, Vice-Preşedintele Comisiei Europene, Neelie Kroes, a refuzat să reglementeze operatorii de reţele de telefonie mobilă pentru a-i forţa să trimită sistemului 112 informaţii despre locaţia exactă a apelantului (cum ar fi informaţii GPS). Dacă ar fi făcut acest lucru, este foarte probabil ca supravieţuitorii teribilului accident de avion să fi fost salvaţi la timp. Acesta este mandatul domniei sale şi este responsabilitatea domniei sale să facă acest lucru în conformitate cu legislaţia UE (articolul 26.7 din Directiva privind Serviciile Universale)", a precizat directorul executiv al EENA.
Acesta a menţionat că Guvernul României a trimis deja o scrisoare, în 2013, vicepreşedintelui Neelie Kroes, îndemnând-o să ia măsuri privind localizarea apelantului în cazul apelurilor de urgenţă 112.
"Cerem preşedintelui României, prim-ministrului şi fiecărei autorităţi implicate în serviciile 112 să ceară în mod public Comisiei Europene reglementarea operatorilor de reţele mobile pentru a oferi date precise şi fiabile privind localizarea apelantului. Autorităţii Naţionale de Reglementare ANCOM şi altor autorităţi responsabile din România ar trebui să le fie, de asemenea, cerut să propună un regulament privind operatorii de reţele mobilă cât de curând", a adăugat Gary Machado.
Directorul executiv al EENA, mai spune că a primit o scrisoare de la Raluca Cojocaru, operatoare 112 în România, şi a fost impresionat de mesajul transmis de aceasta.
"În acest moment, ne-ar dori să-i transmitem sprijinul nostru deplin pentru activitatea sa şi a colegilor ei care contribuie la salvarea de vieţi omeneşti, în fiecare zi. A fi operator 112 este unul dintre locurile de muncă cele mai dificile şi stresante, în care operatorul 112 răspunde, fără teamă sau favoruri, întotdeauna cu profesionalism, empatie, dedicare şi, mai presus de toate, răspunde întotdeauna. Operatorii merită tot respectul pentru ceea ce fac, fiind aici 24 x 7 x 365 poate în momentul cel mai stresant din viaţa noastră, răspunzând la apelurile despre moarte şi disperare. Operatorii 112 sunt, de multe ori, eroii ascunşi care fac legătura dintre durere şi suferinţă, pe de o parte, şi ajutor şi asistenţă, pe de alta. Ei sunt puntea dintre întuneric şi lumină, dintre disperare şi speranţă. Blamarea operatorilor 112 pentru eşecuri în alte domenii este calea cea mai uşoară pentru unii oameni. De multe ori, adevărul se află în altă parte, dacă privim cu atenţie", spune Gary Machado.
Raluca Cojocaru a trimis o scrisoare asociaţiei după accidentul aviatic din Munţii Apuseni, în care a arătat că, după acest tragic eveniment, a trăit "cea mai dificilă şi mai amară perioadă din activitatea profesională".
"Nimeni, niciodată, din câte cunosc, nu şi-a pierdut viaţa pentru că o operatoare 112 nu a făcut imediat legătură, în câteva secunde, la dispeceratele colegilor noştri de la ambulanţă, poliţie, jandarmerie, SMURD sau pompieri. Fiindcă pentru asta sunt pregătită şi asta fac: triez miile de apeluri zilnice şi le direcţionez. Nimic altceva. Cunosc exact cât de importantă este munca mea pentru oamenii acestei ţări, fie ei bogaţi sau săraci, fie ei politicieni, jurnalişti, profesori sau muncitori. Şi mai ştiu cât de periculoasă este, nu numai în aceste zile, dar pe termen lung incitarea la ură împotrivă noastră, a operatoarelor 112, şi decredibilizarea acestui serviciu care funcţionează de zece ani fără erori, pentru că fiecare minut irosit cu un apel fals înseamnă un minut furat omului aflat într-o reală situaţie de urgenţă", a scris Raluca Cojocaru.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe