Asociaţia Magistraţilor: Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce grave îngrădiri

Asociaţia Magistraţilor spune că, deşi puterea judecătorească nu este indicată ca o componentă a puterilor în stat, proiectele Guvernului şi Preşedinţiei de revizuire a Consituţiei îi aduc grave îngrădiri, transformând independenţa într-un simplu termen sinonim cu subordonarea şi controlul politic.

Urmărește
989 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Magistraţilor: Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce grave îngrădiri

Asociaţia Magistraţilor: Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce grave îngrădiri (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) explică derapajele de la normele constituţionale prin propunerile Preşedinţiei şi Executivului.

De exemplu, AMR afirmă că propunerea unui număr atât de mare din rândul societăţii civile (şase faţă de doi cât prevede actuala reglementare constituţională-n.r.) în structura Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă o diformitate de reglementare în privinţa puterii judecătoreşti, din moment ce nicio altă putere în stat nu include în structura ei reprezentanţi ai societăţii civile, ci ele se conduc autonom, organele lor de conducere fiind selectate din rândul propriilor membri, iar raporturile cu celelalte puteri includ reguli constituţionale exprese.

Totodată, AMR subliniază că prezumţia caracterului licit al dobândirii bunurilor este un efect logic şi un corolar al prezumţiei de nevinovăţie, consacrată tot printr-o normă de rang constituţional. Aşadar, modificarea preconizată relativizează prezumţia de nevinovăţie şi o goleşte de conţinut, relativizând în acelaşi timp şi principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate privată, ca drept fundamental.

În urma unei solicitări a agenţiei MEDIAFAX privind modificările aduse Constituţiei, AMR a transmis, miercuri seara, un punct de vedere "vizând neconformitatea proiectului de revizuire a Constituţiei cu limitele de revizuire a Legii fundamentale stabilite prin articolul 152 din Constituţie".

Redăm integral comunicatul AMR:

"Convinşi fiind că revizuirea Constituţiei României trebuie să fie solidară cu articularea statului de drept al cărui fundament democratic trebuie augmentat,şi că în niciun caz ori sub niciun pretext nu trebuie să se constituie într-un regres constituţional ori o dereglementare a structurilor puterilor în stat a căror funcţionare separată nu trebuie subminată prin uzurparea competenţelor proprii fiecărei puteri ori a intruziunilor subordonatorii sau de control şi militând pentru existenţa firească, normală a statului de drept, sintagmă care, în esenţă, semnifică limitarea statului prin drept şi având în vedere că principiile de esenţă ale dezvoltării sociale ori ale drepturilor persoanei nu trebuie diminuate disimulat,

Asociaţia Magistraţilor din România exprimă următorul punct de vedere în raport cu proiectul de revizuire a Constituţiei, cu toate că, în expunerea de motive a proiectului înaintat de Guvern Preşedinţiei, puterea judecătorească nu este menţionată ca o componentă a puterilor în stat, deşi ambele proiecte de revizuire, şi cel al Guvernului, şi cel al Preşedinţiei, îi aduc grave şi serioase îngrădiri, transformând independenţa ca o componentă structurală de sistem într-un simplu termen sinonim cu subordonarea şi controlul politic.

FINE DE NEPRIMIRE

Deşi Curtea Constituţională este abilitată potrivit art. 146 lit. a din Constituţie să se pronunţe din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, în realitate, dat fiind faptul că proiectul de revizuire a Constituţiei nu aparţine Guvernului, ci iniţiativei de revizuire a Preşedinţiei României, Curtea nu se poate pronunţa valid asupra unei iniţiative de revizuire care nu are ca titular Guvernul României.

Astfel, potrivit art. 150 din Constituţie, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României doar în urma propunerii Guvernului, ceea ce înseamnă că propunerea de revizuire are ca autor Guvernul, şi nu Preşedinţia României. De altfel, acest lucru rezultă şi din dispoziţiile constituţionale inserate în capitolul II vizând instituţia prezidenţială, care nu îi rezervă Preşedintelui României dreptul de iniţiativă legislativă, precum şi din secţiunea a III-a din Constituţie, inititulată Legiferarea, care, în art. 74 (Iniţiativa legislativă), nominalizează expres titularii dreptului de iniţiativă legislativă, între care Preşedintele României nu este inclus.
În consecinţă, iniţiativa de revizuire a Constituţiei nu aparţine Preşedintelui României şi nici instituţiei prezidenţiale, ci exercitarea acesteia este condiţionată de existenţa unui proiect de lege constituţională emanat de la Guvern. Misiunea prezidenţială în materie de revizuire a Constituţiei se rezumă la înaintarea propunerii proiectului de revizuire a Constituţiei elaborat de Guvern, sau, în ipoteza implicării sale directe, atribuţiile preşedintelui statului se circumscriu funcţiei de mediere statuată prin art. 80 alin. 2 din Constituţia României (Rolul Preşedintelui), sens în care poate negocia cu guvernul modificări ale propunerii de revizuire a Constituţiei, dar, în orice caz, proiectul final aparţine în exclusivitate Guvernului.

Prin urmare, în ipoteza în care peste jumătate dintre textele proiectului de revizuire a Constituţiei nu aparţin proiectului Guvernului, ci Preşedinţiei României, se încalcă grav art. 150 din Constituţie, nefiind posibil ca Preşedintele României să îşi elaboreze propriul proiect de Constituţie, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale în vigoare.

Din aceste considerente, sesizarea Curţii Constituţionale poartă în sine viciul nulităţii ei, Curtea Constituţională neputându-se pronunţa asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei, fără a încălca ea însăşi dispoziţiile constituţionale privitoare la titularul proiectului de revizuire.

Faţă de cele expuse, considerăm că soluţia pe care ar trebui să o pronunţe Curtea Constituţională, dat fiind faptul că propunerea de revizuire a Constituţiei nu realizează condiţiile de admisibilitate privitoare la titularul proiectului legii constituţionale de revizuire a Constituţiei este respingerea sesizării, deoarece, potrivit art. 55 din Legea 47/1992, Curtea Constituţională poate proceda la examinarea pe fond a cauzei numai în condiţiile în care a fost legal sesizată.

Anexăm alăturat tabelul comparativ care relevă diferenţele dintre proiectul propus de Guvernul României şi cel înaintat de Preşedintele României, care exclude calitatea de titular al proiectului Guvernului României.

RESPECTAREA DISPOZIŢIILOR CONSTITUŢIONALE PRIVIND REVIZUIREA (ART. 19 DIN LEGEA 47/1992, ART. 146 ALIN. 1 LIT. A DIN CONSTITUŢIE)

Revizuirea Constituţiei este limitată prin dispoziţiile art. 152 (Limitele revizuirii), text care exclude expres de la revizuire independenţa justiţiei (alin. 1), precum şi revizuirea care are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (alin. 2).

1. Încălcarea art. 152 alin. 1 din Constituţie prin revizuirea independenţei justiţiei - Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

I. Modificarea art. 52 alin. 3 din Constituţie - Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor pentru erorile judiciare săvârşite. Eroarea judiciară nu există în abstract şi în afara unei definiri a noţiunii în sine, precum nu poate exista fără a fi raportată la o conduită imputabilă judecătorului care să o fi produs, consecinţă a gravei neglijenţe ori a relei sale credinţe. A proceda altfel înseamnă a stabili o formă de represiune împotriva judecătorului, la nivel constituţional în dezacord profund cu orice formă de răspundere existentă în orice sistem de drept care implică obligatoriu şi conduita imputabilă a persoanei în raport cu acel fapt. Aşa cum este singularizată răspunderea magistratului doar la eroarea judiciară în afara elementelor de structură ale răspunderii, judecătorul răspunde indiferent dacă eroarea îi este imputabilă sau nu. De aici rezultă că eroarea nedefinită conceptual (de altfel, niciun sistem de drept nu a definit-o încă) poate îmbrăca orice formă, iar judecătorul este ţinut să răspundă chiar şi în condiţiile unei conduite corecte şi profesioniste. Practic, în viziunea proiectului de revizuire a Constituţiei, condiţia juridică a judecătorului este scoasă în afara regulilor elementare de răspundere juridică care presupun imputarea unui fapt, act sau conduite, de natură a fi produs eroarea judiciară, elemente a căror absenţă constituie de fapt înlăturarea uneia dintre garanţiile cele mai importante a independenţei judecătorului, în condiţiile în care răspunderea judecătorului este nelimitată şi necircumscrisă propriei sale conduite.

Astfel, incomplet structurală în conţinutul ei, răspunderea materială exclusivată doar la eroarea judiciară, duce la statuarea arbitrariului în materie, la o răspundere fără limite şi determinare şi, mai ales, fără a se ţine cont de conduita judecătorului prezumat absolut a fi vinovat de producerea erorii judiciare, deşi vinovăţia nu se prezumă, iar angajarea răspunderii implică structural acest element al răspunderii.

Pe de altă parte, conform Recomandării Comitetului Miniştrilor nr.12/2010 dată în baza art. 15 din Statutul Consiliului Europei, judecătorii nu răspund personal în cazul în care decizia lor este infirmată sau modificată într-o cale de atac, ori pentru modul de interpretare a legii, de apreciere a faptelor sau de evaluare a pedepselor, cu excepţia cazurilor de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

S-ar mai putea adăuga existenţa unui alea judiciar obiectivat în toate sistemele de drept ori a unei erori judiciare datorate chiar părţilor din proces, care, potrivit proiectului de revizuire a Constituţiei, ar fi imputabile tot judecătorului. Prin urmare, simpla sintagmă "eroare judiciară", folosită în proiectul în discuţie, constituie o încălcare a independenţei puterii judecătoreşti, din moment ce nu este independent judecătorul care judecă sub spectrul ameninţării răspunderii materiale în afara propriei conduite culpabile şi nu există nicio altă categorie de persoane din ţară sau de oriunde care să răspundă pentru simplul fapt al exercitării unei profesii.
Dacă proiectul de revizuire a Constituţiei nu se doreşte a fi o modalitate de exprimare a dizgraţiei faţă de judecători, ci o responsabilizare a puterii judecătoreşti, această determinare nu se poate singulariza doar în privinţa judecătorului.

Pe de altă parte, filozofia textului este obscură, din moment ce din puterea judecătorească numai judecătorul este ţinut a răspunde cu toate că procurorul are un statut identic, aparţinând corpului de magistraţi, activitatea judiciară incluzând şi activitatea procurorului, rămasă în afara reglementării privind răspunderea.

Normal ar fi fost ca proiectul în discuţie să fi statuat asupra răspunderii materiale şi a celorlalte puteri în stat ori a altor instituţii ale statului care în orice modalitate obligă, determină ori statuează asupra unui drept ori situaţii care produce prejudicii, putând la fel de bine aduse sub auspiciile erorii sau, în limbajul Curţii Europene a Drepturilor Omului, în expresii similare cum ar fi neexecutarea măsurilor generale de către statul român de a modifica o lege (jurisprudenţa abundentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului), neexecutarea hotărârilor judecătoreşti de către autorităţile statului ori de încălcări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prin aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale, sau alte încălcări, ale puterilor statului, soldate cu prejudicierea părţilor. De aceea, nu se poate pune semnul egalităţii, ca modalitate de răspundere, între alte forme de răspundere nespecifice unei cariere, ci unui mandat determinat în timp, dar care pe parcursul lui a cauzat prejudicii de care titularul ei nu este ţinut să răspundă, paguba rămânând în seama statului, şi cariera de judecător care este ţinut să răspundă pentru orice fel de eroare judiciară, chiar dacă nu-i este imputabilă.

II. Modificarea art. 124 alin. 3 din Constituţie - Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai Constituţiei, legii şi deciziilor Curţii Constituţionale.

Este evident că autorii propunerii de modificare ignoră caracterul autonom al noţiunii de lege configurat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, dacă în mod firesc include Constituţia, nu poate include deciziile Curţii Constituţionale ca având calitatea de lege, fără a se expune unei confuzii între obligativitatea deciziei Curţii Constituţionale şi obligativitatea legii. Privită astfel problema, viziunea reglementatorie este incompletă din moment ce într-o situaţie similară se află şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.

Or, judecătorul nu este supus nici deciziilor Curţii Constituţionale, nici deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci este supus legii, care dispune şi stabileşte printr-o normă imperativă obligativitatea acestor decizii.
Pe aceeaşi linie de gândire, pare greu de stabilit, abstracţie făcând de tratatele internaţionale la care România este parte, care statuează primatul aplicării dreptului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europei în raport cu dreptul intern (care include structural şi deciziile Curţii Constituţionale adoptate în materie de drepturi şi libertăţi fundamentale), precum şi a dreptului comunitar, în care dintre cele trei categorii enumerate, se include Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa sa ori cum se interpretează art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţie, chiar şi după modificarea propusă, atâta vreme cât şi după modificare alin. 2 este identic în substanţa lui, iar alin- 4 se menţine.

Modificările art. 124 alin. 3 sunt, în opinia noastră, în contradicţie cu alte texte modificatoare: ex. art. 148 alin. 2 sau cu texte rămase neschimbate, deci în vigoare, inclusiv după eventuala revizuire a Constituţiei: 1. În reglementarea actuala, art. 73 alin. 1 se referă la actele normative - legi, între care distinge cele constituţionale (inclusiv de revizuire), cele organice şi cele ordinare; 2. Art. 124 alin.1 în vigoare prevede că justiţia se înfăptuieşte în numele legii (alin.2), ca este unică, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (alin.3); 3. Art. 20 alin. 1 reglementează aplicarea dispoziţiilor constituţionale în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi tratatele ratificate de România, iar alin.2 al aceluiaşi articol statuează că se aplica pactele şi tratatele în detrimentul legislaţiei interne, atunci când exista neconcordanţe cu legislaţia internaţională, căreia îi primează cea interna doar dacă conţine dispoziţii mai favorabile; 4. Art. 148 alin. 2 consacră caracterul obligatoriu al tratatelor, reglementarilor comunitare, cu prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

Potrivit modificărilor art. 124 alin. 3, se extinde aria actelor juridice cărora judecătorul independent trebuie să i se supună, şi aceasta în condiţiile în care art. 73 al. 1 nu se revizuieşte.

Legea, indiferent de felul ei (constituţională, organică, ordinară), este o emanaţie colectivă prin votul parlamentarilor care constituie organul reprezentativ al poporului roman si unica autoritate legiuitore a ţării (art. 61).
Aceasta justifică supunerea judecătorului numai legii, pentru că numai aceasta este expresia voinţei cetăţenilor care prin votul lor au mandatat autoritatea parlamentara să legifereze în numele lor. Pe de alta parte, Constituţia şi proiectele revizuente sunt, la rândul lor, legi care trec prin procedura parlamentara (art. 151 nemodificat).

Prin art. 142 alin. 1 (nemodificat), Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi întinderea puterii deciziilor pronunţate (art. 147 nemodificat) este în directă corelaţie doar cu legea fundamentala.
Prin art. 124 alin. 3 modificat se urmăreşte alinierea la nivelul legii a deciziilor Curţii Constituţionale, act juridic care, deşi produce efecte obligatorii, nu-şi poate depăşi însă condiţia de a produce alte efecte juridice decât de a stabili doar necorelarea constituţională, urmată ulterior de o procedură parlamentară, neputând fi asimilată unei legi. Art. 1 alin. 5 nu se modifică, de unde rezultă că doar "...respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie".

Nici art. 16 alin. 1 şi 2 care consacra egalitatea cetăţenilor doar în faţa legii şi faptul că nimeni nu este mai presus de lege nu a fost modificat, astfel încât nu intervine egalitatea cetăţenilor în faţa deciziilor Curţii Constituţionale şi nici reglementarea potrivit căreia nimeni nu poate fi mai presus de deciziile Curţii Constituţionale.

Nemodificate rămân şi art. 20, art. 148 alin.2 din Constituţie, care vizează obligativitatea aplicării normelor internaţionale cu prioritate faţă de legislaţia interna, fără să se adauge vreo precizare privind deciziile constituţionale.

S-ar mai putea interpreta textele modificatoare de la art. 148 alin. 2 din Constituţie în sensul că atâta vreme cât actele juridice internaţionale primează în faţa legislaţiei interne, ele sunt subsecvente deciziilor constituţionale, ceea ce ar reprezenta un regres sancţionabil la nivelul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului adoptate de Consiliul Europei, la care România este parte, ale căror norme primează în raport cu dreptul intern conform art. 20 din Constituţie.

III. Modificarea art. 124 alin. 4 din Constituţie - Răspunderea judecătorilor se reglementează prin lege organică. Introducerea acestui nou alineat este fundamental greşită.

Se are în vedere în primul rând aşezarea în cuprinsul actului, respectiv obiectul de reglementare al art. 124 care se referă la înfăptuirea justiţiei, fiind enunţate trei principii clare şi limpezi privind independenţa justiţiei, cerinţă structurală a statului de drept.

Or, acest text nici măcar nu instituie răspunderea magistraţilor (necesară în mecanismul complex al realizării independenţei sistemului judiciar), ci stabileşte categoria de lege care reglementează această răspundere.
O asemenea reglementare privind categoria de lege apare, de asemenea, inutilă, având în vedere dispoziţiile art. 73 alin. 3 lit. s ind. 1, introduse prin proiectul legii de revizuire, el însuşi greşit din moment ce condiţiile răspunderii materiale a judecătorului trebuie stabilite la nivel de principiu prin acte juridice la nivelul normativ cel mai înalt, aşa cum de altfel România s-a obligat instituţional a proceda.

Trebuie subliniat şi faptul că în Secţiunea I Instanţele judecătoreşti a Capitolului VI Autoritatea judecătorească, care se referă numai la instanţe şi la judecători, o reglementare care să-i privească pe procurori nu se justifică.

Dispoziţiile art. 124 din Constituţie se referă la înfăptuirea justiţiei. Or, justiţia se realizează, potrivit art. 126 din Constituţie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele judecătoreşti.

Secţiunea a 2-a din acelaşi capitol se referă la Ministerul Public, la rolul acestuia şi la statutul procurorilor.

Prin absurd, dacă dispoziţiile art. 124 se vor modifica, se mai ridică o reală problemă, respectiv cea potrivit cu care numai judecătorii de la alin.3 se supun Constituţiei, legii şi deciziilor Curţii Constituţionale şi răspund dacă nu se supun, potrivit legii organice? Procurorii prevăzuţi la alin. 4 alături de judecători, în sensul că răspunderea acestora se stabileşte prin lege organică, nu ar trebui prevăzuţi şi la alin. 3? Procurorii cui se supun?

IV. Modificarea art. 133 din Constituţie. (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care: a) 10 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Parlament; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 5 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 6 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală: 3 numiţi de Parlament şi 3 de către Preşedintele României; c) ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales dintre membrii prevăzuţi la alineatul (2) literele a) şi b), pentru un mandat de un an, ce poate fi înnoit o singură dată. Mandatul acestuia nu poate fi prelungit. (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani şi nu poate fi prelungit sau înnoit. (5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot public şi se motivează. (6) Abrogat.ă (7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).

Este în afara oricărui dubiu că CSM, ca garant al independenţei justiţiei, şi a carierei magistraţilor nu poate fi compus în principal decât din judecători, reprezentanţi ai profesiei, aceştia fiind cei mai în măsură să decidă politicile de resurse umane, de funcţionare a sistemului judiciar, precum şi să ia decizii în privinţa carierei magistraţilor şi a sancţionării disciplinare a acestora.

Propunerea unui număr atât de mare din rândul societăţii civile în structura Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă o diformitate de reglementare în privinţa puterii judecătoreşti, din moment ce nicio altă putere în stat nu include în structura ei reprezentanţi ai societăţii civile, ci ele se conduc autonom, organele lor de conducere fiind selectate din rândul propriilor membri, iar raporturile cu celelalte puteri includ reguli constituţionale exprese. Din organizarea constituţională a celorlalte puteri reiese implicit că este exclus ca puterea judecătorească să interfereze în vreun fel cu ele (Titlul III - Capitolele I, II, III şi IV din Constituţie), dispoziţii constituţionale care asigură strict separarea puterilor în stat.

Opinia structural eronată potrivit căreia justiţia ar trebui să răspundă în faţa unei autorităţi publice ori în faţa unei alte entităţi statale contravine conceptului de independenţă a sistemului judiciar. Or, proiectul în discuţie asigură ingerinţa altor puteri în independenţa justiţiei, situaţie care contravine cu instrumentele juridice internaţionale la care România este parte sau pe care le-a ratificat şi care fac parte din dreptul intern cu forţă juridică supralegislativă (art. 11 şi 148 din Constituţie).

Pe de altă parte, numărul de şase persoane din societatea civilă, care nici măcar nu mai trebuie să fie specialişti în domeniul dreptului, şi care pot participa nu doar la şedinţele plenului, putând fi aleşi şi ca preşedinţi ai Consiliului, în condiţiile în care trei dintre aceştia sunt numiţi de Parlament şi trei de către Preşedintele României, încalcă dur principiul separaţiei puterilor în stat, putându-se ajunge la situaţia absurdă ca reprezentanţi ai societăţii civile alături de ministrul justiţiei şi procurorul general al României să fie superiori numeric în cadrul şedinţelor pe secţii, ceea ce înseamnă exclusivarea deciziei politice şi pervertirea independenţei sistemului judiciar în numele căruia deciziile vor fi luate de factorul politic, intruziune nepermisă în niciun stat pretins democratic.

Mai grav, politicul va determina cariera judecătorilor şi sancţionarea magistraţilor prin controlul componenţei Consiliului Superior al Magistraturii, modificare care ridiculizează principiile separaţiei puterii în stat şi a independenţei puterii judecătoreşti din moment ce aceste două atribute sunt la discreţia şi sub control politic.

Tot astfel, proiectul de revizuire şterge normalitatea şi firescul vizând componenţa cel puţin a jumătate din numărul membrilor Consiliul Superior al Magistraturii din judecători, aşa cum este statuat şi prin Recomandarea 12/2010 a Comitetului Miniştrilor.

În viziunea proiectului nu există paritate între numărul judecătorilor şi procurorilor - câte 5 reprezentanţi ai adunărilor generale ale procurorilor şi judecătorilor cu toate că numeric sistemul judiciar este compus majoritar din judecători., încălcându-se atât principiul reprezentativităţii, cât şi pe cel al egalităţii votului (art. 62 alin. 1 şi art. 16 din Constituţie, precum şi art. 4 din Constituţie).

În acest sens, s-a pronunţat chiar Curtea Constituţională, care a apreciat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situaţiilor egale corespunzându-le tratament egal şi, corespectiv, celor diferite aplicându-se un tratament diferit (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 35/1993; 18/1996; 82/1995; 77/1997; 385/1997), principiul egalităţii presupunând existenţa unui drept fundamental, dreptul la diferenţă, iar impunerea unei măsuri în care egalitatea nu este naturală semnifică o discriminare (Decizia nr. 256/1997, Decizia nr. 49/1998).

Or, dacă scopul alegerii de către membrii adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor este de a desemna, conform art. 133 alin. 1 şi 2 din Constituţie, reprezentanţii acestora în Consiliul Superior al Magistraturii, care are ca rol garantarea independenţei justiţiei, ce se realizează conform art. 126 alin. 1 din Constituţie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti prevăzute de lege, numărul egal de reprezentanţi în Consiliul Superior al Magistraturii a celor două categorii de magistraţi încalcă realitatea numerică majoritară a judecătorilor în sistem şi deviază de la principiile constituţionale privind reprezentativitatea şi egalitatea în drepturi, configurându-se nepermis o egalitate artificială, structurată politic.

Potrivit prevederilor constituţionale actuale şi aşa cum este consacrat în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în majoritatea constituţiilor statelor democratice, Ministerul Public şi corpul profesional al procurorilor nu fac parte din Puterea Judecătorească, ci instituţia procurorului având o natură juridică mixtă - executivă şi judecătorească, fiind apropiat în egală măsură de Puterea Executivă (sunt organizaţi şi funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei - art.132 alin.1 din Constituţie) şi de Puterea Judecătorească, parchetele fiind organizate pe lângă instanţele de judecată (art.131 alin.(3) din Constituţie).
Practic, proiectul lasă puterea judecătorească cu o reprezentare infimă, doar 6 judecători (5 aleşi şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, membru de drept), în timp ce 13 persoane cu drept de vot sunt din afara puterii judecătoreşti, 5 procurori aleşi şi unul membru de drept (procurorul general al României), ministrul justiţiei (membru al executivului) şi 6 reprezentanţi ai societăţii civile, în realitate desemnaţi politic (3 desemnaţi de Parlament şi 3 desemnaţi de şeful statului), situaţie care afectează grav independenţa puterii judecătoreşti prin structura nefirească a componenţei corpului Consiliului Superior al Magistraturii, care amprentează deciziile CSM, în materii ce trebuie abstrase oricărei puteri exterioare de sistem.

2. Încălcarea art. 152 alin. 2 din Constituţie - De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
Nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a garanţiilor acestora.

I. Modificarea art. 44 alin. 8 prin înlăturarea dispoziţiei privitoare la prezumarea caracterului licit al dobândirii. Prezumţia de liceitate a dobândirii averii reprezintă o garanţie a dreptului de proprietate privată, similară cu prezumţia de nevinovăţie din dreptul penal ori cu cea a bunei credinţe din dreptul civil. Or, înlăturarea acestei prezumţii duce la posibilitatea prezumării caracterului ilicit al dobândirii oricăror bunuri şi, prin urmare, la controlul privind stabilirea dobândirii licite a bunului, neexistând vreo limită în exerciţiul unui astfel de control, statul român putându-se transforma într-un stat poliţienesc al cărui scop se va singulariza în exerciţiul permanent şi fără limite al controlului averii cetăţenilor şi a modalităţilor de dobândire, expunând cetăţeanul unei justificări perpetue ori abuzului organelor de verificare, lipsind economia de piaţă de securitate juridică prin inversarea normalităţii lucrurilor şi a sarcinii probei. Pe de altă parte, alin. 8 şi 9 se referă la confiscare ca sancţiune juridică, raţiunea fiind aceea de a se stabili la nivel constituţional condiţiile în care poate opera confiscarea, ca o garanţie în plus a ocrotirii şi garantării reale şi efective a dreptului de proprietate privată.

Astfel, se observă din analiza art. 44 că, pentru realizarea acestui scop, alături de reglementarea cazurilor şi condiţiilor esenţiale în care operează confiscarea pentru fapte penale şi contravenţionale (delicte, fapte antisociale grave), legiuitorul constituţional a interzis naţionalizarea şi a permis exproprierea în anumite condiţii.

Or, prezumţia caracterului licit al dobândirii bunurilor este un efect logic şi un corolar al prezumţiei de nevinovăţie, consacrată tot printr-o normă de rang constituţional. Aşadar, modificarea preconizată relativizează prezumţia de nevinovăţie şi o goleşte de conţinut, relativizând în acelaşi timp şi principiul constituţional al garantării dreptului de proprietate privată, ca drept fundamental. Astfel, potrivit art. 23 alin. 11 din Constituţie, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului, în stabilirea şi tragerea la răspundere penală. Pe de altă parte, acest principiu îl scuteşte pe inculpat de a-şi dovedi nevinovăţia, stabilind statului sarcina de a proba vinovăţia prin mijloacele de probă reglementate de lege. Astfel, conform art. 66 din Codul de procedură penală, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să-şi probeze nevinovăţia. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

Potrivit dispoziţiilor alin. 9, bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. De asemenea, confiscarea - măsură de siguranţă în dreptul penal, potrivit art. 111 alin. 2 şi 3 lit. F şi 118 din Codul penal - se aplică numai persoanelor care au săvârşit fapte penale. În actuala redactare, se prezumă caracterul licit al dobândirii bunurilor. Dar dobândirea, ca activitate, cumul de acte şi/sau fapte, este indisolubil legată de persoana care acţionează şi are voinţa de a acţiona, titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor a căror confiscare este în discuţie, persoană care se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Or, în măsura în care se înlătură prezumţia caracterului licit al dobândirii, persoana cercetată penal va fi pusă în situaţia să demonstreze că dobândirea este licită, deci nu este ilicită, deci nu a săvârşit o faptă penală, respectiv nu se face vinovat de săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, o asemenea situaţie va duce, fără doar şi poate, la eliminarea principiului constituţional al prezumţiei de nevinovăţie, acesta rămânând doar la nivel declarativ, deşi este statuat ca o garanţie a respectării unui alt drept fundamental, acela al libertăţii individuale.

II. Modificarea art. 126 alin. 2 - Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar, precum şi a celor care privesc politicile fiscale şi bugetare. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

Excluderea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice care privesc politicile fiscale şi bugetare nu are nicio determinare juridică din moment ce politicile fiscale şi bugetare pot fi adoptate prin orice fel de acte cu caracter normativ, formulare generică care în realitate limitează anormal dreptul de acces la justiţie şi deschide calea unor abuzuri ale executivului în privinţa emiterii de acte administrative fie cu caracter normativ, fie cu caracter individual disimulate sub sintagma "politicile fiscale şi bugetare".

Dacă textul din proiect ar fi adăugat cuvântul "lege", sintagma devenind "politicile fiscale şi bugetare stabilite prin lege", textul ar fi respectat caracterul exclusiv al atribuţiilor celor trei puteri, legea de stabilire a acestor politici fiscale şi bugetare putând fi cenzurată pentru neconstituţionalitate de către instanţa de control constituţional.

Suntem convinşi că examenul de compatibilitate a proiectului de revizuire a Constituţiei cu limitele în care aceasta poate fi revizuită statuate în art. 152 din Constituţie nu va fi influenţată de metamorfoza însăşi a Curţii Constituţionale, devenită ca efect al prezentului proiect o putere cu o competenţă similară puterii legiuitoare, cel puţin în privinţa deciziilor pe care le pronunţă, şi supraordonată puterii judecătoreşti, translaţie de putere care nu va afecta, credem noi, maturitatea deplină asupra statuării în privinţa iniţiativei supusă verificării ei care, în opinia noastră, reprezintă cel mai grav şi complet regres cu caracter general al democraţiei câştigate intern şi fixate internaţional, consecinţă a integrării României în spaţiul european, ca şi a calităţii sale de stat parte la tratatele internaţionale", explică AMR.

Curtea Constituţională ia în discuţie, joi, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, trimis de preşedintele Traian Băsescu, alături de avizul Consiliului Legislativ, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici