- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.09.2013, 16:03)
- Elvira Gheorghita
Astărăstoae: Aşteptăm, de la Finanţe, soluţii, nu abureală
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că membrii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate aşteaptă de la Ministerul de Finanţe soluţii la revendicările lor, "nu abureală", după întâlnirea de luni între protestatari şi reprezentanţii ministerului.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae (Imagine: Elvira Gheorghiţă/Mediafax Foto)
Cadrele medico-sanitare, membre în Coaliţia Profesionşiştilor din Sănătate, s-au adunat, luni, la sediul Ministerului Finanţelor, continuând mişcarea de protest începută în 18 septembrie. Reprezentanţii protestatarilor au fost primiţi la minister de secretarul general Ciprian Sebastian Badea.
"Am fost primiţi, astăzi de secretarul general al Ministerului Finanţelor şi câţiva tehnocraţi. Le-am prezentat lista noastră de revedicări, printre care: alocarea a 6 la sută din PIB pentru sănătate, o nouă lege a salarizării specială pentru sistemul sanitar, pornind de la Legea 284 (Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, n.r.), dublarea salariilor rezidenţilor şi bani suplimentari la rectificarea bugetară. Aşteptăm o întâlnire în care să ne fie prezentate soluţii, nu abureală", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, după întâlnire.
Potrivit preşedintelui CMR, coaliţia este dispusă să negocieze anumite aspecte ale solicitărilor, dar vrea să fie stabilite anumite termene pentru solicitările ce nu pot fi rezolvate imediat, iar acestea să fie respectate.
"Nu suntem absurzi. Putem negocia anumite termene. Dar vrem ca tot ceea ce semăm să fie respectat. Nu vrem abureală", a mai spus Astărăstoae.
Reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au anunţat că vor continua şi în această săptămână acţiunile de protest, după ce duminică s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi secretarii de stat.
Peste 150 de cadre medicale au început, miercuri, protestele în faţa Ministerului Sănătăţii, care au continuat joi şi vineri.
Protestatarii reprezintă Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate, din care fac parte organizaţii precum Federaţia Sanitas, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR).
Manifestanţii - medici, stomatologi, asistente medicale şi infirmiere - au cerut minimum şase la sută din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.
Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, pichetele vor fi organizate până în 27 septembrie, la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie să fie declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.
Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eşalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenţilor nu se negociază.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti