Atacatorul din Iaşi, supus unei prime expertize psihiatrice

Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă la Facultatea de Electronică din Iaşi a fost supus, joi, unei prime expertize psihiatrice la Spitalul Socola, unul din membrii comisiei de expertizare susţinând că mai sunt necesare alte două examinări pentru a stabili dacă pacientul a avut discernământ.

Urmărește
140 afișări
Imaginea articolului Atacatorul din Iaşi, supus unei prime expertize psihiatrice

Atacatorul din Iaşi, supus unei prime expertize psihiatrice (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Oliver Stan, internat marţi seară la Spitalul de Psihiatrie Socola, a fost supus, joi, unei prime expertize psihiatrice, din comisia de examinare făcând parte doi psihiatri, un psiholog şi un medic legist.

Surse din cadrul comisiei susţin că pacientul a fost cooperant şi că a răspuns la toate întrebările care i s-au adresat.

Aceleaşi surse au precizat că bărbatul le-a spus membrilor comisiei că şi-a atins scopul, întrucât a devenit cunoscut prin gestul pe care l-a comis luni, când a încercat să detoneze o bombă într-un amfiteatru de la Facultatea de Electronică din Iaşi.

Medicul legist Călin Scripcaru, unul dintre membrii comisiei, a declarat că în următoarele zile vor mai fi necesare încă două întrevederi ale membrilor comisiei cu pacientul, pentru a se stabili dacă acesta a avut discernământ în momentul în care a săvârşit fapta.

"Aceste examinări repetate sunt necesare, pentru confruntarea relatărilor pacientului, pentru consecvenţa sau inconsecvenţa lor. Totodată, se are în vedere evaluarea remuşcărilor faţă de fapta comisă", a spus medicul legist Călin Scripcaru.

În cazul în care se va stabili că nu a avut discernământ în momentul în care a încercat detonarea bombei, Oliver Stan va fi trimis, cel mai probabil, la Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă de la Grajduri, judeţul Iaşi.

Oliver Stan, bărbatul care a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi, a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, pentru acte de terorism.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici