- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.03.2015, 17:14)
- Valentina Postelnicu
Atanasiu: Luni depunem la Curtea Constituţională constestaţia la votul în cazul Dan Şova
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că în cursul zilei de luni, liberalii vor depune la Curtea Constituţională contestaţia la votul privind cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive pentru Dan Şova, precizând că va fi contestat Regulamentul Senatului.

Teodor Atanasiu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
”Am dat juriştilor din Senat să formuleze până luni contestatţia pentru Curtea Constituţioală şi luni o să discutăm contestaţia gata formulată, şi o să o depunem”, a spus Teodor Atanasiu.
El a precizat că liberalii nu puteau contesta votul în plen, şi a adăugat că ”nu se poate contesta decizia luată pe Regulament, ci Regulamentul, ca fiind neconstituţional”.
Potrivit reprezentantului PNL, Curtea va trebui să se pronunţe dacă deciziile Senatului se iau cu majoritatea parlamentarilor prezenţi sau cu majoritatea senatorilor în funcţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
”Curtea a mai precizat, în alte cazuri, că este nevoie de totalitatea parlamentarilor, doar dacă este vorba de regulamentul unei Camere sau alte cazuri speciale. În acest caz, nu e nevoie de majoritatea tuturor senatorilor, ci a celor prezenţi”, a mai spus Atanasiu.
Prim-vicepreşedintele PNL a spus că reprezentantul PNL în comisia de numărare a voturilor a semnat procesul verbal, pentru că acel document consfinţea care e numărul de voturi pentru şi împotrivă.
”Problema este cum se interpretează rezultatul acesta prin Regulament şi Constituţie”, a mai spus Atanasiu, adăugând că în cazul unei decizii favorabile a Curţii, nu se va relua votul în cazul Şova ci se va reinterpreta rezultatul votului, conform deciziei CC.
Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost de 79 de opţiuni "pentru", 67 "contra", iar cinci voturi au fost anulate.
Potrivit anunţului oficial făcut în plen, în urma numărătorii voturilor, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, Senatul nu a încuviinţat arestarea preventivă a lui Dan Şova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe