Video Cazul voluntarei cu diplomă falsă din Ilfov. Fost medic la audieri: Făcea noduri la artere şi vene/ Ancheta bate pasul pe loc: Se schimbă comisia de investigare

Al Jashi Isam, un fost medic al Spitalului Judeţean Ilfov, care a reclamat faptul că i-a dispărut o parafă în 2016, a fost audiat, marţi, la Secţia 9 Poliţie, în cazul voluntarei de la Spitalul Ilfov cu diplomă falsă, acesta precizând că unii angajaţi ai unităţii au demisionat din cauza presiunilor.

Urmărește
2505 afișări

Al Jashi Isam a declarat că mai mulţi medici care nu o agreau pe Raluca Bârsan, voluntara de la Spitalul Ilfov cu diplomă falsă, au demisionat din cauză că s-au exercitat presiuni aspura lor.

"Suspiciunile sunt de mult, au fost foarte mulţi colegi de-ai mei hărţuiţi, denigraţi, obligaţi să-şi dea demisiile din cauza acesteia. Era protejata şefei secţiei, sunt relaţiile foarte speciale, nu pot să declar ce relaţii. Calitatea profesională este zero. (...) Cuplul ăsta este un diavol, care a păcălit pe toată lumea. Aceau o relaţie specială şi foarte specială. Doamna Alexandrescu Felicia, doamna Silvia Racu şi doamna doctor Braşoveanu Geanina, au fost presiunile. Nu o agreau în secţie. Eu din 2016 am fost permanent sub presiune. Am rezistat, mi-au desfăcut contractul de muncă, am dat în judecată, l-am câştigat, reintegrare şi despăgubiri", a declarat fostul medic, la ieşirea de la audieri.

Întrebat dacă este de părere că pacientele au fost puse în pericol, Al Jashi Isam a răspuns afirmativ, precizând că cazuri de paciente care au suferit complicaţii în urma intervenţiilor.

"Făcea noduri la artere şi şi vene, pentru care trebuie să ai o specialitate de chirurgie ca să facă lucrul ăsta. Făcea legături vene şi artere. Asta am văzut. Eu când am venit în spital, în 2011, am găsit pe această numită Bârsan Raluca în spital", a completat fostul angajat.

Al Jashi Isam a reclamat Poliţiei, pe 29 septembrie 2016, furtul halatului medical personal din incinta unităţii spitaliceşti, precizând ca in buzunarul halatului se afla parafa medicală.

Ministrul Sorina Pintea a declarat că Spitalul de Urgenţă Ilfov a încheiat cu falsul medic un contract de voluntariat care nu se încadra în prevederile Legii 78, subliniind totodată că femeia a depus o diplomă de studii falsificată, urmând ca Ministerul Sănătăţii să depună o plângere.

Ancheta în cazul voluntarei de la Spitalul Ilfov bate pasul pe loc: Se schimbă comisia de investigare

„Vreo 2-3 săptămâni ar trebui să dureze comisia de disciplină, dar şi aici este o problemă, pentru că încercând să fim obiectivi în această anchetă a comisiei de disciplină, am ajuns la concluzia că va trebui să schimbăm câteva persoane din comisie, pentru că ştiţi cum funcţionează şi în spitale relaţiile de colegialitate. Sunt două persoane din apropierea Secţiei de ginecologie. Joi, o să fie o nouă decizie pentru o nouă comisie de disciplină. Sunt 7 persoane în comisie, medici ai spitalului”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă dr. Dan Blendea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Ilfov.

Întrebat dacă până în prezent, de când a izbucnit scandalul în care este implicată Raluca Bîrsan (voluntara care şi-ar fi falsificat diploma de studii), spitalul a luat măsuri administrative împotriva unor angajaţi care ar putea fi responsabili în acest caz, Blendea a răspuns:

„Este o procedură complicată. Am dat sancţiuni justificate, în trecut, pe absenţe, în care petenţii au câştigat în Instanţă. Nu trecem peste proceduri, pentru că dacă am făcut vreo greşeală în lanţul acesta al anchetei, ne trezim că pierdem. Singurul lucru care s-a întâmplat până acum este rezilierea doamnei Raluca Bârsan, a contractului, decizie unilaterală, şi dispariţia dumneaei din spital”, a mai declarat Blendea.

Potrivit acestuia, în afară de ancheta internă, investigaţii fac atât Poliţia cât şi Consiliul Judeţean.

„Spitalul este supus în momentul de faţă unor anchete, atât din partea Poliţiei cât şi din partea Consiliului Judeţean, cât şi din partea administraţiei spitalului. Am crezut că o să avem finalizate răspunsuri la întrebările pe care le-am avut puse data trecute dar, termenele legale durează. Consiliul Judeţean a stabilit o comisie de anchetă prin hotărârea preşedintelui CJ , care s-a deplasat la spital şi a făcut verificările proprii vizavi de cazul Raluca Bârsan (...) Sancţiunile pot să meargă de la avertismente simple până la desfacerea contractului de muncă", a mai spus dr. Dan Blendea.

Potrivit sursei citate, până în prezent nu a fost depusă nicio reclamaţie pentru un eventual caz de vătămare, în urma unei intervenţii carear fi fost făcută de Raluca Bârsan.

Jurnaliştii de la Libertatea au scris despre încă un caz de fals medic care activa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, la Secţia de ginecologie.

Este vorba despre Raluca Daniela Bîrsan, în vârstă de 30 de ani, care şi-ar fi falsificat diploma de studii şi, pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, ar fi lucrat 10 ani cu pacienţii la Secţia de Ginecologie a Spitalului de Urgenţă Ilfov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici