Autorităţile au suspendat livrarea de cornuri în Arad, după incidentul cu lama găsită de o elevă

Autorităţile din Arad au suspendat livrarea de cornuri în şcoli, după incidentul de la o şcoală, unde o elevă era să se rănească după ce a muşcat dintr-un corn care avea în el o lamă de ras, până la finalizarea anchetei urmând să fie livraţi biscuiţi, iar ulterior s-ar putea renunţa la cornuri.

Urmărește
183 afișări
Imaginea articolului Autorităţile au suspendat livrarea de cornuri în Arad, după incidentul cu lama găsită de o elevă

Autorităţile au suspendat livrarea de cornuri în Arad, după incidentul cu lama găsită de o elevă

Administratorul public al judeţului, Cristian Drăgan, a declarat, luni, că, începând de vineri, livrarea cornurilor în toate şcolile din judeţ a fost suspendată, iar acest produs a fost înlocuit cu biscuiţi, care până acum erau distribuiţi doar în mediul rural, unde cornurile nu ar fi ajuns proaspete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, până la finalizarea cercetărilor efectute la producătorul cornurilor, elevii vor primi biscuiţi. De săptămâna viitoare, când cercetările vor fi încheiate, copiii de la oraşe vor primi trei zile biscuiţi şi două zile cornuri.

Consiliul Judeţean intenţionează să renunţe la cornuri, de la 1 aprilie, dacă elevii şi părinţii vor accepta ca de la această dată să primească doar biscuiţi. În acest sens, va avea loc un sondaj în toate şcolile, în următoarele două săptămâni.

”Biscuiţii sunt o soluţie mai bună, pentru că sunt apreciaţi mai mult de copii. Cornurile ajung adesea să fie aruncate sau date la animale. În plus, pentru biscuiţi nu am primit niciodată reclamaţii, dar la cornuri au mai existat”, a declarat Drăgan.

Ancheta în acest caz este continuată de Protecţia Consumatorului, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Inspectoratul Şcolar şi Direcţia de Sănătate Publică, însă până acum nu a fost aplicată nicio amendă.

Cercetări au loc şi în Turda, la producătorul cornurilor care au ajuns joi în şcolile din Arad.

”Firma Biscotto din Timişoara, care este furnizorul oficial al acestui produs, a invocat o problemă de natură tehnică, care nu i-a permis să acoperere cererea, astfel că a cumpărat cornurile din Turda şi le-a livrat în Arad”, a precizat Drăgan.

Administartorul public a adăugat că ”cel mai probabil, nu se va ajunge la rezilierea contractului cu Biscotto, pentru că ar presupune organziarea unei noi licitaţii, procedură care ar putea dura până la încheierea anului şcolar.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au avut o şedinţă, luni dimineaţă, cu toţi furnizorii de gustări în şcoli, respectiv de lapte, cornuri şi mere. Acestora li s-a atras atenţia că există plângeri privind calitatea produselor, mai ales în cazul merelor, care uneori ajung la copii stricate, ori au un gramaj mult mai mic decât cel prevăzut în contract.

Joia trecută, o elevă de clasa a III-a de la o şcoală din Arad a găsit o lamă de ras într-un corn primit prin programul "Lapte şi corn", în urma incidentului copila nefiind rănită, însă cadrele didactice erau revoltate, susţinând că puteau fi urmări grave, dacă fata mesteca lama sau o înghiţea.

Incidentul a avut loc la fosta Şcoală Generală nr. 6 Arad, care face parte acum din Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad.

Reprezentanţii şcolii au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că eleva de clasa a III-a, în vârstă de nouă ani, mânca un corn primit la şcoală prin programul "Lapte şi corn", iar la un moment dat a rămas cu o lamă de ras între dinţi. Eleva a scos singură lama, fără să fie rănită.

La momentul respectiv, juriştii Consiliului Judeţean Arad constataseră că pe ambalajele cornurilor distribuite la şcoala unde a fost semnalat incidentul apare numele altei firme decât al celei care a câştigat licitaţia pentru programul "Lapte şi corn". Licitaţia a fost câştigată de firma Biscotto Timişoara, iar pe ambalajele cornurilor apare numele firmei producătoare Media Pop Art din Turda (Cluj).

Contractul de furnizare a cornurilor în şcolile din judeţul Arad este în valoare de aproximativ două milioane de lei. Firma Biscotto Timişoara a câştigat licitaţia în toamna anului trecut, iar contractul prevede că trebuie să distribuie cornuri pentru 44.000 de copii din 440 de unităţi şcolare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici