Potrivit IGSU, accidentul s-a produs între două maşini în localitatea Albiţa.
Apelantul a anunţat mai multe victime din cele două maşini, astfel că s-a declanşat alerta.
La locul accidentul s-au trimis o autospecială de stingere, 4 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
A fost alertat şi un elicopter SMURD.
Pompierii din Vaslui spun că accidentul s-a produs la un kilometru de limita cu judeţul Iaşi şi s-a soldat cu 7 victime, dintre care una, cetăţean moldovean, în stare de inconştienţă.
„Primeşte îngrijiri medicale în elicopterul SMURD, după care va fi transportată la un spital din municipiul Iaşi. O altă victimă va fi transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Huşi. Celelalte cinci victime sunt conştiente şi stabile. Acţiunea este în dinamică”, anunţă pompierii.