Avaria a fost produsă de un copac tăiat şi căzut pe linia de înaltă tensiune.
Echipe ale E-Distribuţie Banat au intervenit pe teren pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a două staţii CFR pe intervalul Conop – Ilteu, pe tronsonul între Arad şi Deva, în urma unei avarii apărute din cauza unui copac tăiat şi căzut pe linia de înaltă tensiune, anunţă compania.
Trenurile circulă dublate cu locomotive Diesel, pe o distanţă de aproximativ 60 de kilometri, între Conop şi Ilteu, din cauza deranjamentului la reţea. „Pentru menţinerea continuităţii traficului feroviar, dar şi pentru evitarea opririi, în intervalul orar anunţat de ENEL, a trenurilor în gările de pe traseu, SRCF Timişoara, în colaborare cu operatorul naţional de transport feroviar de călători – SNTFC CFR Călători – vor asigura tracţiune Diesel pentru trenurile care sunt deja înscrise în circulaţie şi tranzitează zona afectată de deranjamentul la reţeaua naţională. CFR SA adresează scuze călătorilor şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timişoara întreprinde toate demersurile necesare şi intervine operativ, astfel încât să fie asigurată continuitatea graficului de circulaţie, în partea de vest a ţării”, transmitea joi dimineaţă purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.