Prima pagină » Social » Avertizare COD GALBEN de vânt, ploi şi ninsori în România

Avertizare COD GALBEN de vânt, ploi şi ninsori în România

ANM a emis o atenţionare cod galben de vânt, ploi şi ninsori, valabilă până duminică, 19 martie, ora 20.
Avertizare COD GALBEN de vânt, ploi şi ninsori în România
Ivona Stog
18 mart. 2017, 12:47, Social

În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului ploile, mai ales averse, se vor semnala local. Vor fi cantităţi de apă de peste 15…20 l/mp şi izolat 25…30 l/mp.

În zona Munţilor Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali, Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula peste 40…50 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1500 m vor predomina ninsorile. Vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului se vor semnala şi în celelalte regiuni, în special pe parcursul zilei de duminică (19 martie), cu viteze mai mari (50…65 km/h) în sudul ţării, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.