Avertizarea cod galben de inundaţii, prelungită până luni pe râuri din 11 judeţe

Avertizarea cod galben de inundaţii a fost prelungită până luni după-amiază, pe râuri din judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Covasna şi Braşov.

Urmărește
77 afișări
Imaginea articolului Avertizarea cod galben de inundaţii, prelungită până luni pe râuri din 11 judeţe

Avertizarea cod galben de inundaţii, prelungită până luni pe râuri din 11 judeţe (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit noii avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, până luni, la ora 16.00, sunt sub avertizare cod galben râurile din bazinele hidrografice Olt, pe sectorul Micfalău - Hoghiz (judeţele Covasna şi Braşov), Teslui, Gemărtălui (judeţele Dolj şi Olt), Beica, Mamu, Pesceana (judeţele Vâlcea şi Olt), Vedea, bazinul superior, din amonte de Văleni, Teleorman, bazinul superior şi mijlociu (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Neajlov, bazinul superior şi mijlociu (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), Prahova, sectorul din aval de confluenţa cu Teleajen, Ialomiţa, în sectorul din aval de confluenţa cu Prahova - Coşereni (judeţele Prahova şi Ialomiţa).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor avertizate cu cod galben, potrivit sursei citate.

Avertizarea cod galben de inundaţii emisă anterior pentru alte bazine hidrografice a fost ridicată duminică, la ora 12.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici