Avertizarea cod portocaliu de inundaţii, extinsă pentru râurile din şapte judeţe - VIDEO

Hidrologii au extins, duminică, avertizarea cod portocaliu pe râurile din şapte judeţe, unde până luni, la ora 16.00 se pot produce creşteri de niveluri şi debite cu depăşirea cotelor de inundaţie.

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului Avertizarea cod portocaliu de inundaţii, extinsă pentru râurile din şapte judeţe - VIDEO

Avertizarea cod portocaliu de inundaţii, extinsă pentru râurile din şapte judeţe, până luni (Imagine: INHGA)

Noua avertizare va intra în vigoare duminică, la ora 16.00 şi este valabilă până luni, la aceeaşi oră, pe râurile din judeţele Teleorman, Satu Mare, Dolj, Olt, Dâmboviţa şi Giurgiu.

"Se instituie şi se menţine cod portocaliu în bazinele: Crasna, Desnăţui, Jiu inferior (sectorul Răcari-Podari), Vedea (Teleorman, Valea Câinelui), Argeş inferior (Săbar, Neajlov), aferente judeţelor Satu Mare, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa şi Giurgiu", se arată în avertizarea transmisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Bazinele hidrografice afectate sunt Crasna, Barcău, afluenţii Crişului Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Desnăţui, Jiu, cursurile mijlociu şi inferior ale Oltului, Vedea şi Neajlov, precizează sursa citată.

Hidrologii menţin şi avertizarea cod galben de inundaţii emisă vineri pentru mai multe râuri din vestul şi sud-vestul ţării.

Video Stirileprotv.ro

Prognoza meteo pentru zilele următoare

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici