- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.09.2014, 12:30)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avocatul lui Jean Pădureanu spune că acesta a căzut în penitenciar şi s-a lovit la coloană. Judecarea cererii de întrerupere a pedepsei, amânată
Jean Pădureanu a căzut în Spitalul Penitenciarului Jilava, s-a lovit la coloană şi nu a putut fi prezent, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă cererea de întrerupere a executării pedepsei, a spus avocatul fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa.
Urmărește
106 afișări
Jean Pădureanu (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)
Avocatul a prezentat în faţa Curţii de Apel Bucureşti un certificat medical care atestă că Jean Pădureanu este netransportabil din cauza unor leziuni la coloană pe care le-a suferit în urma unei căzături.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis astfel să amâne pentru 26 septembrie judecarea contestaţiei formulate de Jean Pădureanu împotriva deciziei Tribunalului Ilfov, prin care a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ancheta preliminară confirmă că o rachetă rusească a provocat prăbușirea Azerbaijan Airlines în Kazahstan
-
Au apărut imagini care par să arate noi modele de avioane militare chineze
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
În 12 iunie, Tribunalul Ilfov a respins cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare, primită de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa în dosarul transferurilor de jucători.
Instanţa a dispus, după ce a analizat expertiza medicală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală, că nu este necesară întreruperea executării pedepsei lui Jean Pădureanu, întrucât bolile de care acesta suferă pot fi supravegheate şi tratate şi în reţeaua penitenciară.
Decizia Tribunalului Ilfov a fost contestată de Jean Pădureanu în 18 august, la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest caz.
Judecătorul de la Tribunalul Ilfov a arătat, în motivarea deciziei, obţinută de MEDIAFAX, că pentru întreruperea executării pedepsei închisorii din motive medicale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: persoana condamnată să sufere de o boală; boala să nu poată fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; boala să facă imposibilă executarea imediată a pedepsei; specificul bolii să nu permită tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii; întreruperea executării şi lăsarea în libertate să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică.
În cazul lui Jean Pădureanu, în raportul de expertiză medico-legală din 26 mai sunt prezentate afecţiunile de care suferă fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa şi este făcută menţiunea că acestea necesită tratament medical de specialitate, care poate fi făcut în spitalul penitenciar.
"Comisia a apreciat că actualul stadiu evolutiv al patologiei severe şi complexe pe care o prezintă condamnatul necesită tratament medical de specialitate, care poate fi realizat în cadrul reţelei sanitare a ANP", se arăta în raportul de expertiză, citat de judecător în motivare.
În ce priveşte intervenţia chirurgicală recomandată pentru una dintre bolile de care suferă Jean Pădureanu, în urma expertizei medico-legale s-a stabilit că aceasta "nu are caracter de urgenţă, putând fi realizată în unităţi medicale de profil aparţinând Ministerului Sănătăţii prin internare cu pază asigurată de către ANP, numai cu aviz cardiologic, după programare prealabilă şi cu acordul scris al pacientului (consimţământ informat)". În raportul de expertiză a fost făcută menţiunea că în cazul lui Jean Pădureanu trebuie avut în vedere şi efectul cumulativ al patologiei organice multiple pe care acesta o prezintă, "potenţat şi de vârsta înaintată, care generează un risc permanent de decompensare a echilibrului biologic, ceea ce impune pe lângă asigurarea tratamentului medicamentos recomandat pentru afecţiunile organice menţionate şi o monitorizare medicală permanentă, corelată cu asigurarea unui regim igieno-dietetic strict".
Comisia medico-legală a apreciat că aceste condiţii ar putea fi realizate prin internarea lui Jean Pădureanu într-o unitate spitalicească a reţelei sanitare a ANP pe toată durata detenţiei, dar cu consulturi de specialitate periodice sau la nevoie, efectuate în unităţi de profil aparţinând Ministerului Sănătăţii.
În concluzia raportului se arată că, la momentul efectuării experizei medico-legale, Jean Pădureanu nu se afla în imposibilitatea executării pedepsei din punct de vedere medical.
Magistratul a reţinut recomandarea privind intervenţia chirugicală în cazul lui Pădureanu, dar a arătat că, potrivit expertizei medico-legale, aceasta nu este urgentă, iar comisia medico-legală a stabilit că, în cazul unei eventuale operaţii, aceasta poate fi făcută în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, cu asigurarea pazei permanente.
Instanţa a respins, din aceste motive, cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că este neîntemeiată.
În ce priveşte solicitarea formulată de avocatul lui Jean Pădureanu de a se dispune internarea acestuia într-o clinică universitară de specialitate sub pază, "unde sunt toate secţiile, aparatura şi specialiştii de care are nevoie", judecătorul a arătat că unei persoane condamnate nu i se poate recunoaşte dreptul de a alege locul şi condiţiile în care i se acordă îngrijirea medicală şi totodată trebuie să se supună reglementărilor interne aplicabile persoanelor private de libertate.
Magistratul menţionează că, potrivit prevederilor legale, "persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar", iar constatările acestui medic "se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate".
Fostul preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa a fost condamnat definitiv, în 4 martie, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani, în dosarul privind transferul unor jucători. Executarea pedepsei a început în ziua în care a fost condamnat şi expiră la 3 iulie 2017, Jean Pădureanu fiind încarcerat la Spitalul Penitenciarului Jilava.
Alături de Jean Pădureanu au fost condamnaţi George Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe Popescu, la trei ani, o lună şi zece zile, Gheorghe Nețoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, toţi fiind încarceraţi din 4 martie.
Citește pe alephnews.ro: Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe