Reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale magistraţilor şi-au exprimat nemulţumirea faţă de OUG nr. 43/2016 privind salarizarea personalului plătiti din fonduri publice, mai exact de textul conform căruia „pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti”, se arată în comunicatul de presă al Avocatului Poporului.
Asociaţiile sunt de părere că „Guvernul intenţionează să elimine tocmai raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească, astfel încât egalizarea indemnizaţiilor să nu se mai facă prin raportare la aceste indemnizaţii, ci doar prin raportare la indemnizaţii stabilite prin lege, şi calculate în înţelesul Ministerului Justiţiei”.
„În plus, persoanele care au obţinut anterior recunoaşterea unor iindemnizaţii mărite prin hotărâre judecătorească, vor continua să primească sume mai mari decât colegii lor, aflaţi în situaţii similare, dar care nu au obţinut astfel de hotărâri, scopul legislaţiei în discuţie, indicat în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, de a egaliza veniturile la muncă egală, fiind astfel ratat complet”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii magistraţilor au cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională (CCR) în legătură cu OUG nr. 43, „întrucât nu ar respecta îndeplinirea cumulativă a condiţiilor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 255/2005, şi anume: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei”.
Victor Ciorbea va cere în acest sens puncte de vedere de la mai multe ministere şi de la organizaţii sindicale.