- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.06.2015, 18:20)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BACALAUREAT 2015: Aproape 150.000 de candidaţi susţin proba la limba română. Tot ce trebuie să ştii despre BAC 2015
Probele scrise de la Bacalaureat 2015 încep luni cu testul la limba şi literatura română, care va fi susţinut de aproape 150.000 de candidaţi, cu subiecte diferite la profilul umanist faţă de cel real. Lucrările vor fi corectate la bacalaureat, pentru prima dată, în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul.
Urmărește
2652 afișări
BACALAUREAT 2015: Tot ce trebuie să ştii despre BAC 2015. Aproape 150.000 de candidaţi susţin proba la limba română (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)
La sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului s-au înscris 168.945 de absolvenţi, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut. Cei mai mulţi dintre candidaţii înscrişi, respectiv 163.462, au absolvit liceul la forma de învăţământ zi, 2.943 au urmat cursurile liceale la seral şi 2.540 la frecvenţă redusă, potrivit Ministerului Educaţiei.
Dintre candidaţii înscrişi la Bacalaureat 2015, 143.949 (76,89%) provin din promoţia curentă. Numărul absolvenţilor de liceu fără bacalaureat din promoţiile anterioare este de aproximativ 340.000, însă doar 24.996 s-au înscris pentru susţinerea examenului din sesiunea iunie-iulie 2015, reprezentând 23,11% din totalul înscrişilor.
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 23:16
• Italia caută soluţii disperate pentru a bloca preluarea Banco BPM de către UniCredit
-
ieri, 21:59
• Zelenski sugerează o posibilă încetare a conflictului în schimbul aderării la NATO
-
ieri, 16:22
-
ieri, 17:12
• Olandezii de la Damen ies din acţionariatul şantierului naval din Mangalia
-
ieri, 20:36
• Plângerea prealabilă a USR faţă de renumărarea voturilor, respinsă de BEC ca neîntemeiată
-
ieri, 19:16
-
ieri, 19:04
• BVB: Marile companii au pierdut 10 miliarde de lei în doar o săptămână, iar Bursa a scăzut cu 5%
-
ieri, 17:57
-
ieri, 15:35
-
ieri, 16:16
-
ieri, 12:20
• Guvernul răspunde până luni la obiecţiile Avocatului Poporului privind pensiile militare
-
ieri, 14:46
-
ieri, 12:15
-
ieri, 13:23
• Un antreprenor mănâncă opera de artă „Banana” pe care a cumpărat-o cu 6,2 milioane de dolari
-
ieri, 11:53
• Cine poate participa la renumărarea voturilor? Explicaţii transmise de BEC
Aproape 150.000 de candidaţi vor susţine, luni, testul scris la limba şi literatura română şi vor avea, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal, două tipuri de subiecte, pe care trebuie să le rezolve, începând de la ora 09.00, în cel mult trei ore. Astfel, absolvenţii filierei teoretice - profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale - profilul pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice - profil real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte.
Testele scrise vor continua marţi 30 iunie cu limba şi literatura maternă (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri 3 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.
Citeşte şi:
BACALAUREAT 2015. Luni are loc prima probă scrisă, la limba şi literatura română. Calendarul examenului
Citeşte şi:
BACALAUREAT 2015 - Cîmpeanu: 25.000 din 340.000 absolvenţi de liceu fără bac s-au înscris la examen; foarte îngrijorător
Citeşte şi:
BACALAUREAT 2015: Un sfert dintre candidaţii la BAC - utilizatori experimentaţi ai calculatorului
Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.
Bacalaureat 2015 a început pe 8 iunie, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 26 iunie. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse, nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.
Examenul de bacalaureat se va desfăşura doar în sălile în care sunt camere video de supraveghere. Comisiile de bacalaureat judeţene, respectiv cea a municipiului Bucureşti trebuie să se asigure că sunt camere de supraveghere video funcţionale în toate sălile de examen, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise.
Comisiile de examen vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, ori în cazul în care există sesizări, verificarea se va face pentru înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învăţământ respectivă.
Dacă se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen va luat măsurile necesare, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen.
BACALAUREAT 2015. Subiectele date la matematică
Premieră la bacalaureat - lucrările scrise vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul
Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, măsura fiind luată, prin ordin de ministru, cu puţin timp înainte de susţinerea probelor.
Astfel, potrivit ordinului ministrului Educaţiei din 23 iunie, publicat o zi mai târziu în Monitorul Oficial, în sesiunile examenului de bacalaureat din acest an, evaluarea iniţială a lucrărilor scrise ale candidaţilor dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti se realizează în alt judeţ, care va fi stabilit de Comisia Naţională de Bacalaureat.
Transportul lucrărilor scrise dintr-un judeţ în cel desemnat şi aducerea lor înapoi, precum şi consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obţinute de candidaţi se fac în conformitate cu procedurile elaborate de Comisia Naţională de Bacalaureat.
Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.
Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.
De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare ce ar putea permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.
Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.
Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi "eliminaţi din examen", fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceştia nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat din 2014
Promovabilitatea în prima sesiune a examenului de bacalaureat din 2014 a fost de 59,25% înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Din totalul celor 161.682 de absolvenţi înscrişi pentru examene, s-au prezentat atunci 151.301, 28.704 fiind din promoţiile anterioare. Din candidaţii prezenţi la teste, 275 au fost eliminaţi din examene, pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
După soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la nivel naţional a crescut cu 1,4%, la 60,65%. Pe filiere, ponderea absolvenţilor care au promovat este următoarea: filiera teoretică - 77,2%, filiera vocaţională - 67,8% şi filiera tehnologică - 38,7%.
Promovabilitatea la bacalureat a fost: în 2004 - 84,59%, în 2005 - 84,68%, în 2006 - 80,48%, în 2007 - 82,08%, în 2008- 78,30%, în 2009 - 81,47%, în 2010 - 69,30%, în 2011 - 45,73%, în 2012 - 44,41%, în 2013 - 56,44%.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Este o obligație ca de fiecare 1 Decembrie să ne redeșteptăm, să ne întrebăm cine suntem, să ne uităm în urmă, să ne uităm înainte, să ne căutăm liderii. Nu pot exista lideri fără popoare puternice
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Asociaţia Română a Clubului de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: BACALAUREAT 2015. Luni are loc prima probă scrisă, la limba şi literatura română. Calendarul examenului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Ai câștigat. Ai desființat Democrativa. Pe 1 și pe 8 Decembrie, dacă nu ți-e frică, le-o dai în vot!
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
PROSPORT.RO
Localitatea din România în care toți angajații primăriei sunt rude. Culmea, toți sunt în concediu!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe