Bănicioiu: 3.500 de medici iordanieni au învăţat în România, colaborăm şi în turism medical

În Iordania sunt 3.500 de medici care au terminat facultatea în România, iar cele două ţări colaborează şi în ceea ce priveşte turismul medical, asistenţa de urgenţă, chirurgia pediatrică şi neurochirurgia vasculară, a declarat, vineri, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Urmărește
389 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: 3.500 de medici iordanieni au învăţat în România, colaborăm şi în turism medical

Bănicioiu: 3.500 de medici iordanieni au învăţat în România, colaborăm şi în turism medical (Imagine: Shutterstock)

Ministrul Nicolae Bănicioiu a semnat, vineri, cu omologul său din Iordania Ali Hyasat un plan de acţiune privind colaborarea în domenii ca asistenţă de urgenţă, turism medical şi balnear, chirurgie pediatrică şi neurochirurgie vasculară.

"Am semnat astăzi un plan de acţiune pentru intensificarea relaţiilor comune după ce acest plan a fost convenit anul trecut la Aman în cadrul vizitei efectuate de o echipă a ministerului Sănătăţii din România. Planul de acţiuni vizează dezvoltarea relaţiilor bilaterale în chirurgie şi neochirurgie vasculară în chirurgie pediatrică, asistenţă medicală de urgenţă, turism medical şi balnear. I-am spus domnului ministru că preţurile sunt mai atractive în România decât în alte ţări şi condiţii naturale mai prietenoase", a spus Bănicioiu, arătând că la Băile Felix se pot face tratamente post-traumatice, post accident cardio-vascular şi tot ce înseamnă recuperare.

Bănicioiu a mai arătat ca România se poate lăuda şi cu alte branduri, precum Techirghiol şi Institutul "Ana Aslan", iar pe partea de medicamente compania naţională Antibiotice S.A. Iaşi a pătruns deja pe piaţa iordaniană anul trecut.

"Totodată suntem foarte interesaţi ca în România să revină cât mai mulţi studenţi iordanieni, întrucât în Iordania sunt pe lângă absolvenţi de medicină din România, ingineri, absolvenţi de petrol şi gaze, construcţii, de aceea vom discuta cu ministrul Educaţiei, dar şi cu rectorii universităţilor, poate ne uităm un pic la taxe", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

El a mai ţinut să precizeze faptul că, din delegaţia omologului său, a făcut parte, pe lângă cei 120 de medici iordanieni absolvenţi de şcoală românească, Principesa Muna a Iordaniei, mama Regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei. "Azi (vineri, n.r.) a vizitat UPU Târgu Mureş şi UMF Târgu Mureş, este o prietenă a României şi sprijină foarte mult sistemul sanitar din Iordania", a mai spus Bănicioiu.

Ministrul iordanian al Sănătăţii, Ali Hyasat, a terminat Facultatea de Medicină la Timişoara în 1982.

"Chiar dacă nu vorbesc în română decât foarte rar, de regulă cu delegaţiile care vin din România, nu am uitat limba română. Am făcut şapte ani în România, anul pregătitor a fost la Bacău, anul I la Târgu Mureş, iar restul la Timişoara - oraşul florilor, unde am terminat medicina generală", a povestit ministrul Sănătăţii din Iordania.

Iordania este una dintre ţările cu cel mai bine dezvoltat turism medical din lume.

"Este clasificată internaţional ca a cinicea ţară din lume în turism medical. Avem un centru de cancer foarte renumit. În Iordania s-a făcut în 1974 primul transplant de rinichi şi puţin mai târziu primul de cord. Din turism medical Iordania încasează un 1,3 miliarde de dolari. În spitalele din Iordania sunt medici din toată lumea: SUA, Europa, Asia, China. De exemplu, noi avem 70 de spitale private numai în Amman, spitale publice - 32, două spitale ale universităţii şi 28 Royal Medical Service sunt spitale militare", a mai spus ministrul iordanian.

Ministrul sănătăţii şi delegaţia de medici din Iordania vizitează sâmbătă Institutul "Ana Aslan" din Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici