Prima pagină » Social » Bărbat acuzat de acte obscene în faţa unei eleve de clasa întâi. Este căutat de poliţişti

Bărbat acuzat de acte obscene în faţa unei eleve de clasa întâi. Este căutat de poliţişti

Un bărbat care a recurs la acte obscene în faţa unei eleve de clasa întâi, după ce a pătruns, miercuri, într-o şcoală din Timişoara, este căutat de poliţişti.

Porivit IPJ Timiş, poliţiştii au fost sesizaţi miercuri despre faptul că un bărbat a pătruns într-o şcoală din Timişoara. Echipa care s-a deplasat la faţa locului a constatat că sesizarea se confirmă şi a început cercetările în acest caz.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că o elevă de clasa întâi a mers la toaleta şcolii, în timpul unei ore, şi acolo a găsit un bărbat, care i-ar fi arătat copilei părţile intime.

Fata i-ar fi povestit învăţătoarei ce s-a întâmplat, aceasta a sesizat conducerea şcolii, care a sunat la Poliţie.

 

Potrivit poliţiştilor din Timişoara, fata va fi audiată în prezenţa părinţilor şi a unui psiholog, iar oamenii legii fac cercetări pentru identificarea bărbatului.