Prima pagină » Social » Bărbat căutat de scafandri şi cu elicopterul SMURD, după ce s-a înecat sub privirile copiilor săi

Bărbat căutat de scafandri şi cu elicopterul SMURD, după ce s-a înecat sub privirile copiilor săi

Un bărbat de 41 de ani este căutat de scafandri profesionişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui şi cu un elicopter SMURD după ce a dispărut, marţi după-amiază, sub privirile copiilor săi, în barajul de la Soleşti, din care este alimentat cu apă brută municipiul Vaslui.
Bărbat căutat de scafandri şi cu elicopterul SMURD, după ce s-a înecat sub privirile copiilor săi
Teodor Istrate
21 iul. 2015, 20:13, Social

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, un localnic a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce a auzit cum cei doi copii ai bărbatului de 41 de ani strigau de pe mal la tatăl lor să iasă din apă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Localnicul a fugit în sat şi a cerut ajutoare, solicitând, totodată, intervenţia autorităţilor pentru căutarea vasluianului dispărut în barajul de la Soleşti.

Imediat, în zonă au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi o ambulanţă, fiind începute acţiunile de căutare a bărbatului de 41 de ani.

„În sprijinul pompierilor militari, care desfăşoară acţiuni de căutare cu barca, au venit şi trei scafandri profesionişti ai ISU Vaslui. De asemenea, în zonă a ajuns şi un elicopter SMURD pentru survolul barajului Soleşti, în vederea suplimentării efortului de căutare-salvare”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al ISU Vaslui, Ciprian Silav.

Scafandrii vasluieni se află la cea de-a doua misiune în cursul zilei de marţi, după ce au încheiat căutările în barajul de la Râpa Albastră, unde, duminică, un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, s-a înecat când se afla la scăldat cu prietenii.

Cadavrul acestuia a fost găsit după două zile de căutări, fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei.