Bărbat găsit mort, electrocutat în subsolul unui bloc inundat, în judeţul Hunedoara

Un bărbat de 57 de ani a murit electrocutat, în noaptea de marţi spre miercuri, în subsolul unui bloc din Lupeni, judeţul Hunedoara, inundat în urma ploilor torenţiale. Inundaţii au fost înregistrate în două localităţi din judeţ.

Urmărește
168 afișări
Imaginea articolului Bărbat găsit mort, electrocutat în subsolul unui bloc inundat, în judeţul Hunedoara

Bărbat găsit mort, electrocutat în subsolul unui bloc inundat, în judeţul Hunedoara

Un bărbat de 57 de ani, din oraşul Craiova, judeţul Dolj, a fost găsit mort, în noaptea de marţi spre miercuri, în subsolul unui bloc din Lupeni, judeţul Hunedoara. Cel mai probabil, acesta s-a electrocutat în timp ce încerca să evacueze apa, în urma inundaţiilor.

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbat mort a murit, cel mai probabil, electrocutat.

În cazul bărbatului de 57 de ani, poliţiştii au deschis o anchetă, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Au fost înregistrate inundaţii în sudul judeţului Hunedoara, în urma avertizării cod portocaliu de vreme rea caracterizată de vijelii şi averse torenţiale. Scurgerile de pe versanţi au afectat peste 60 de curţi şi subsoluri situate pe 14 străzi din localităţile Lupeni şi Vulcan şi trei apartamente aflate la parterul unui bloc din Lupeni.

De asemenea, DN66 A a fost blocat de torenţi pe un segment de aproximativ 150 de metri pătraţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici