- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Baroul Alba propune declanşarea unei greve generale a avocaţilor
Baroul Alba va propune în cadrul forurilor naţionale ale Uniunii Naţionale a Barourilor declanşarea unei greve generale a avocaţilor ca măsură de protest faţă de schimbările privind sistemul de pensii şi domeniul fiscal, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Baroul Alba propune declanşarea unei greve generale a avocaţilor (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Decanul Baroului Alba, avocatul Ioan Rus, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că baroul va propune în forurile de conducere ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi la congresul naţional, care ar urma să aibă loc luna viitoare, abordarea unor forme de protest faţă de schimbările legislative şi fiscale care îi influenţează pe cei care activează în această profesie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Anul ăsta, liderii Democrativei te-au sacrificat. Pe tine, bugetul, țara. 2024 l-ai pierdut pe mâna lor. Puterea ta e în votul tău, de care le e frică
-
Georgia: Mihail Kavelashvili, învestit preşedinte al ţării. Zourabichvili: Rămân singurul preşedinte legitim
-
Accident aviatic în Coreea de Sud: Bilanţul morţilor ajunge la 179
-
Colegiul Medicilor a dat în judecată CNAS. Care este motivul
Rus a spus că este nevoie de o acţiune comună la nivel naţional care ar putea merge până la declanşarea unei greve generale în sistem, iar Baroul Alba va susţine o astfel de măsură.
Potrivit acestuia, nemulţumirile avocaţilor sunt legate de schimbările privind sistemul de pensii şi domeniul fiscal, dar şi suprataxarea proceselor civile.
La rândul său, avocatul Mihai Baco, unul dintre reprezentanţii Baroului Alba în forurile naţionale al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a declarat că va cere ca avocaţii să treacă la acţiuni radicale de protest şi să intre în grevă generală, ceea ce ar însemna să nu mai acorde niciun fel de asistenţă juridică, nici asistenţa obligatorie.
"Eu voi propune să trecem la măsuri radicale şi să intrăm în grevă toţi avocaţii din România. Poate se trezesc guvernanţii noştri. Nu mai acordăm asistenţă juridică la nimeni, nici cea obligatorie”, a adăugat Baco.
El a explicat că una dintre nemulţumirile avocaţilor este legată de modificarea Codului Fiscal, prin care contractele de colaborare ale avocaţilor devin un fel de contracte de muncă asimilate.
"Eu voi înainta o iniţiativă să intrăm în grevă faţă de modificarea Codului Fiscal, în care contractele de colaborare ale avocaţilor devin un contract de muncă asimilat. Eu am casă de asigurări proprie şi nu mă poţi obliga să cotizez la CAS. Eu, dacă mâine nu mai profesez, nu îmi dă statul niciun ban, spre exemplu un ajutor de şomaj. Acea contribuţie la asigurări de sănătate este voluntară, dar mă obligi să o dau. Singura mea obligaţie este să plătesc impozitul la stat. Eu plătesc benevol o sumă la CAS şi dacă nu plătesc vine şi îmi blochează conturile, ceea ce este total ilegal pentru că este o contribuţie şi nu o taxă pe care o datorez. Eu, spre exemplu, nu am niciun contract cu Casa de Sănătate din Alba şi sunt obligat să plătesc contribuţiile. Mai mult, a fost trecută în sarcina Ministerului Finanţelor să colecteze taxa pentru asigurări de sănătate ca să aibă astfel încă o pârghie să te strângă. Sunt nişte anomalii care se petrec în România”, a spus Mihai Baco.
Avocatul a criticat şi taxele foarte mari pentru procesele civile spunând că acestea îngrădesc accesul la justiţie pentru persoanele din România.
"Toată Europa a adaptat Codul Civil al lui Napoleon. Noi nu, noi am schimbat în totalitate. Avem noi coduri, revoluţionare, care nu au niciun fel de aplicabilitate. Am venit cu noile coduri de procedură civilă care îngrădesc accesul la justiţie, am venit cu taxe absolut prohibitive. Intraţi în sălile de judecată şi veţi vedea cât a scăzut numărul de cauze prin această procedură prealabilă prin care trece o grămadă de vreme până ajungi să pui pe rolul instanţei. Plus aceste taxe absolut prohibitive puse unui popor pauperizat care nu are posibilitatea să le plătească”, a spus Mihai Baco.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 14:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1040. Yermak avertizează asupra posibilităţii de escaladare a războiului hibrid lângă graniţele NATO / Ucraina se concentrează pe garanţiile de securitate înaintea aderării la NATO / Rolul Germaniei în menţinerea păcii în Ucraina depinde de aprobarea Rusiei, spune Merz