Băsescu atacă la CC abrogarea articolului 276 din Codul Penal privind presiunile la adresa justiţiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că atacă la CC legea de abrogare a articolului 276 din Codul Penal privind presiunile asupra justiţiei, pe motivul independenţei justiţiei, arătând că sunt cazuri de "campanii furibunde" împotriva magistraţilor, “declaraţii ticăloase ale unora din dubă”.

Urmărește
543 afișări
Imaginea articolului Băsescu atacă la CC abrogarea articolului 276 din Codul Penal privind presiunile la adresa justiţiei

Băsescu atacă la CC abrogarea articolului 276 din Codul Penal privind presiunile la adresa justiţiei (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

“Din păcate, Parlamentul şi-a menţinut poziţia, pentru că eu am trimis o dată la Parlament legea, propunând să nu se abroge acest articol. Parlamentul, Guvernul de asemenea a încuviinţat abrogarea acestui articol, atac legea aşa cum ea a fost votată de Parlament cu acceptul Guvernului, o atac la Curtea Conbstituţională. Motivul fundamental pentru care o atac este legat de independenţa justiţiei. Avem cazuri pe care le trăim cu ochii noştri, campaniile furibunde pe care le-a dus trustul Intact împotriva procurorilor, judecătorilor, declaraţiile ticăloase ale unora de prin dubă: «I-am dat bani şefului DNA şi preşedintei Înaltei Curţi». De aceea, cel puţin în acest stadiu, menţinerea acestui articol pentru independenţa justiţiei este necesar”, a afirmat Băsescu.

TITLURILE ZILEI

El a adăugat că spera ca la CC să aibă câştig de cauză, arătând că Guvernul susţine abrogarea articolului 276 “în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare”.

“Atac propunerea legislativă de abrogare la CC în speranţa că acolo voi avea câştig de cauză dacă nu am avut în relaţia cu Guvernul care susţine abrogarea articolului în numele unei iluzorii libertăţi de exprimare. Libertatea de exprimare are limitele ei până când afectează dreptul tău la imagine, dreptul tău la o viaţă decentă şi nesupusă oprobiului public doar pentru că cineva are interes să murdărească imaginea unui magistrat”, a arătat şeful statului.

Legea de abrogare a articolul 276 din Codul Penal a fost adoptată de Parlament şi după ce preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea ei pe motiv că ar afecta independenţa justiţiei.

În sesizarea către Curtea Constituţională trimisă de şeful statului se arată că legea este neconstituţională deoarece contravine articolelor 1, 30 şi 124 din Constituţie.

“Legea pentru abrogarea Art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal transmisă preşedintelui României spre promulgare este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art. 1 alin (3) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora «România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate», Art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin care se stipulează că «(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii», precum şi prevederilor Art. 30 alin. (6) din Constituţia României, republicată, prin care se stipulează următoarele: «(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine»”, se arată în motivare.

Potrivit sesizării, infracţiunea stabilită în articolul 276 din Codul Penal face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi instituie o protecţie atât pentru judecător, cât şi pentru organele de urmărire penală.

Potrivit şefului statului, principiul imparţialităţii justiţiei şi independenţei judecătorilor pot fi afectate prin abrogarea articolului 276. “Astfel, persoana care, pe parcursul procedurilor judiciare, va face declaraţii publice ce nu sunt reale, care privesc săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, având drept scop să influenţeze soluţia sau să intimideze pe cei care sunt răspunzători pentru soluţia pronunţată, nu va mai răspunde penal, potrivit noii legi. Considerăm că prin abrogarea acestei infracţiuni este eliminată protecţia ce se acordă justiţiei, necesară pentru ca aceasta să fie imparţială şi înfăptuită de judecători independenţi, astfel cum prevede Constituţia”, se mai arată în sesizare.

Băsescu  a explicat “raţiunile” care au vizat introducerea acestei infracţiuni în Codul penal, acestea fiind “asigurarea şi protejarea imparţialităţii şi libertăţii judecătorilor şi organelor de urmărire penală în exercitarea atribuţiilor judiciare conferite de lege faţă de încercările de intimidare sau influenţare a acestora”.

“Faptele incriminate sunt inspirate din realităţile practicii judiciare, dar mai ales de frecvenţa, intensitatea şi de modul de manifestare a acestor fapte în ultimii ani, constând în încercările de influenţare sau intimidare din partea părţilor sau a reprezentanţilor acestora, în modalităţile arătate, pe durata desfăşurării unui proces, obţinându-se astfel o atmosferă de natură să vicieze grav imparţialitatea judecătorilor sau procurorilor, atmosferă care poate fie să profite celor ce recurg la asemenea mijloace în cazul obţinerii efectului scontat, fie să-i dezavantajeze prin obţinerea unei atitudini ostile din partea magistraţilor”, conform sursei citate. "Or, existenţa statului de drept implică acţiuni din partea statului prin care să se garanteze buna funcţionare a autorităţilor publice, inclusiv a autorităţii judecătoreşti”, se mai arată în sesizare.

“Justiţia este imparţială, fiind strâns legată de independenţa judecătorului. Totodată, justiţia trebuie să hotărască în cauzele aduse în faţa ei pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără restricţii, fără influenţe nedorite, amăgiri, presiuni, ameninţări sau amestecuri, directe ori indirecte, ale nimănui, indiferent de motiv”, se mai menţionează în sesizare, adăugându-se că imparţialitatea fără independenţă nu poate exista, iar un judecător imparţial este cel care menţine balanţa şi judecă fără frică sau favoare, iar, în consecinţă, împiedicarea justiţiei de a-şi îndeplini rolul său în societate, în condiţii de imparţialitate şi independenţă, se impune a fi sancţionată, iar Codul penal reprezintă instrumentul juridic adecvat.

Preşedintele Traian Băsescu invocă în argumentele sale Decizia CC nr.70/2000, dar şi punctul de vedere al CSM adresat Parlamentului în care “subliniază importanţa menţinerii acestei incriminări, precizând că actuala infracţiune prevăzută la Art. 276 din Codul penal are în vedere doar declaraţiile publice nereale făcute cu scopul de  a influenţa sau intimida, ceea ce echivalează cu o distorsionare a realităţii, operată cu rea-credinţă care, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cedo), depăşeşte limitele unei critici acceptabile”.

Potrivit lui Băsescu, incriminarea anumitor fapte ce au rolul de a influenţa sau intimida magistratul este în acord cu recomandarea Comisiei Europene privind introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora.

“Libertatea de exprimare trebuie să se exercite în limitele bunei-credinţe, sens în care considerăm că menţinerea în Codul penal a infracţiunii de «presiuni asupra justiţiei» ar avea un efect descurajant pentru posibilele încercări de a influenţa sau a intimida magistraţii, prin declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze pe durata unei proceduri judiciare în curs”, se mai arată în sesizare, adăugându-se că abrogarea art 276 ar intra în contradicţie cu art 30 din Constituţie.

Textul de lege a cărui abrogare a fost votată de Parlament prevede că „fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amendă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici