Băsescu, despre Dragnea: Eu am ajuns la cuţit atunci când de la mijloc în jos nu m-am mai simţit

Traian Băsescu, care a fost operat de hernie de disc în anul 2006, a declarat că a ajuns „la cuţit când de la mijloc în jos nu m-am mai simţit”, referindu-se la problemele de sănătate ale preşedintelui PSD Liviu Dragnea, care este internat într-un spital din Bucureşti.

Urmărește
308 afișări
Imaginea articolului Băsescu, despre Dragnea: Eu am ajuns la cuţit atunci când de la mijloc în jos nu m-am mai simţit

Băsescu, despre Dragnea: Eu am ajuns la cuţit atunci când de la mijloc în jos nu m-am mai simţit

„Am văzut că mari doctori au ajuns Codrin Ştefănescu şi cu caraghiosul celălalt Rădulescu mitralieră, care ies şi ne spun de diagnosticul lui Dragnea. Eu nu aş face niciun fel de discuţie. O suferinţă e o suferinţă. Ştii când trebuie să te operezi? Când încep să îţi amorţească picioarele. Eu am ajuns la cuţit atunci când de la mijloc în jos nu m-am mai simţit. Adică a ieşit un disc din acela dintre vertebre, aşa am înţeles eu, care presa pe fascicolul de nervi. Şi riscul era să secţioneze fascicolul de nervi care mergea şi către picioare şi către cap. Riscul este formabil. Riscul operaţiei este dacă nu îţi scoate discul şi a trebuit să intre pe canal să scoată bucăţica aceea care s-a rupt la disc şi a trebuit să intre pe canal şi să extragă bucăţica ruptă din disc. Nu a oprit operaţia până nu s-a recuperat tot discul. Am probleme cu coloane de când navigam şi dormeam pe uşă ca să dorm cu coloana dreaptă. E o boală care nu te omoară, dar te sâcâie groaznic. Dacă nu duci o viaţă absolut fără greutăţi, fără mişcări bruşte, până la urmă tot o scapi şi strâmbi lucrurile”, a afirmat Traian Băsescu, luni seară, la TVR 1.

Acesta a povestit şirul evenimentelor în legătură cu operaţia sa în 2006, povestind cum a ajuns la Viena pentru intervenţia chirurgicală.

„Când m-am dus la spital, m-am dus cu o durere cumplită şi strâmb, dar pe picioarele mele am intrat în spital, la Elias. Am stat întins în pat, că nu puteam să mă mişc, iar la mine a fost o nebunie. Dacă vă aduceţi aminte Sorin Oprescu făcuse o Comisie, la Ministerul Sănătăţii era o altă comisie, iar la Elias o altă Comisie. Când au început să îmi amorţească picioarele şi-au dat seama că riscul e major şi nu a existat decizia să mă opereze. Rămăsese să vedem până mâine. Am rămas internat. Deja piciorul drept nu îl mai simţeam şi nu numai. La un moment dat, a intrat în rezervă un doctor care fusese coleg la liceu cu soţia mea. Am auzit când i-a spus «Maria plecaţi acum la Viena. Până mâine poate fi prea târziu». Probabil că îi spusese şi lui Pahonţu, pentru că avionul era pregătit. Am plecat la salvare, de la salvare în avion. Când am aterizat aştepta o maşină care a luat radiografiile şi o salvare. M-au pus în salvarea aceea, am ajuns la spital, m-au dat jos din salvare, m-au băgat într-o rezervă, m-au dezbrăcat, m-au îmbrăcat şi am văzut că a plecat patul cu mine. Eram conştient. Direct în sala de operaţie. Operaţia făcută pe radiografiile de la noi”, a completat fostul preşedinte al României.

Liviu Dragnea este internat de duminică în spital, după ce a acuzat dureri de spate. Liderul social-democrat are o dublă hernie şi probleme cervicale, potrivit unui anunţ făcut de secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

Acesta a adăugat că Dragnea va rămâne internat în următoarea patru zile, indiferent dacă va fi supus sau nu unei intervenţii chirurgicale, iar CEx, care trebuia să aibă loc joi pentru validarea listei candidaţilor la europarlamentare, va fi reprogramat pentru o dată ulterioară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici