Băsescu: Lipsa statului de drept şi corupţia, RISCURI la securitatea naţională. Vedeţi Ucraina. Totuşi, România e departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, la o dezbatere organizată de Fundaţi Mişcarea Populară, că lipsa statului de drept şi corupţia reprezintă riscuri pentru securitatea naţională, el dând exemplul Ucrainei.

Traian Băsescu (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Băsescu: România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că "România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE", adăugând: "trebuie să ne batem toţi pentru a schimba această percepţie".
"În acelaşi timp trebuie să recunoaştem şi un alt adevăr: România s-a obişnuit să se autoflageleze. România este departe de a fi cea mai coruptă ţară din UE, dar trebuie să ne batem toţi pentru a schimba această percepţie", a spus Băsescu.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 22:26
-
astăzi, 22:19
-
astăzi, 22:16
-
astăzi, 20:24
-
astăzi, 22:57
• LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
astăzi, 16:07
-
astăzi, 15:28
• LIVE UPDATE Călin Georgescu a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la Parchetul General / Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect / Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General. Politicieni şi susţinători s-au adunat în jur
-
astăzi, 15:47
-
astăzi, 15:43
• Cu cât se pedepseşte fapta de care ar fi acuzat Călin Georgescu?
-
astăzi, 15:22
-
astăzi, 15:14
• Şoşoacă, despre Georgescu: Înseamnă că are mare legătură cu ceea ce se întâmplă la Washington
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 12:12
• Horaţiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, a fost la Moscova chiar înainte de alegeri
-
astăzi, 11:13
• Călin Georgescu a pierdut procesul privind reluarea alegerilor la Instanţa Supremă
"Lipsa statului de drept şi corupţia ne împing către alte zone, riscuri pentru securitatea naţională. (...) Ucraina este un rezultat al corupţiei crâncene care a existat în ţară şi în timpul lui Timoşenko şi în timpul lui Ianukovici", a spus Traian Băsescu, adăugând că în Ucraina corupţia a fost atât de crâncenă "încât s-a luat Crimeea fără să se tragă un glonţ".
”Deci, corupţia poate distruge un stat”, a avertizat Traian Băsescu, adăugând: ”o ţară atât de bogată cum e Ucraina a ajuns să fie la discreţia Federaţiei Ruse în primul rând din cauza corupţiei".
Băsescu a mai spus că "o altă vulnerabilitate care pune sub semnul întrebării un stat de drept sunt campaniile mass-media: "Spre exemplu, Grupul Intact, grupul lui Ghiţă, RTV, duc campanii de dezbinare a naţiunii, de rupere a coeziunii naţiunii".
"Acest tip de vulnerabilităţi nu apar din neant, ele sunt coordonate şi produc efecte, iar în cele din urmă se poate întâmpla exact ca în Ucraina", a mai spus şeful statului.
"Vreau să ştiţi foarte bine un lucru: NATO funcţionează în momentul în care un stat este atacat. Dar pentru astfel de mişcări în care armata nu pătrunde pe teritoriul unui stat NATO nu există articol care să cheme la solidaritate. De aceea, mie mi se pare extrem de important să înţelegem că este o bătălie pentru slăbirea coeziunii naţiunii române, Voiculescu o duce de zece ani, Vântu a dus-o şi el cât a fost liber, dar acum i-a preluat năravurile Sebastian Ghiță. Deci, problema statului de drept nu înseamnă numai instituţii, înseamnă, spre exemplu, şi respectarea drepturilor omului (...) în care unul din aceste drepturi este dreptul la imagine. Unul din aceste drepturi, sau obligaţii care revin mass-mediei este să nu denigreze nejustificat instituţiile statului. Câte emisiuni-fluviu au fost cu atacurile trustului turnătorului Voiculescu la adresa justiţiei, la adresa altor instituţii ale statului! Deci aici îmi permit să vă atenţionez asupra acestui aspect, aspect pe care nu numai noi îl sesizăm, ci îl sesizează şi partenerii noştri, iar a avea grijă ca aceste trusturi să nu lovească în coeziunea naţiunii este esenţial", a adăugat Traian Băsescu.
Şeful statului a făcut referiri şi la soluţiile pe care trebuie să le aplice România pentru a-şi consolida suveranitatea.
"Nu în ultimul rând, dacă discutăm despre statul de drept, m-aş referi puţin la eticheta pe care o pun unii necunoscători, România în UE cedează din suveranitate. Da, dar nu se cedează în neant, ceea ce cedăm, ca toate celelalte state, de la Germania şi Marea Britanie, până la Malta sau Cipru, se transformă în suveranitate la nivelul UE, deci nu renunţă nimeni la nimic, ci transferăm responsabilităţi de politică externă, transferăm responsabilităţi de apărare, transferăm responsabilităţi pentru mediul de afaceri, care sunt reglementate pe urmă prin directive valabile pentru toţi. Aş spune că România este la stadiul la care, pentru a-şi consolida suveranitatea, are de făcut urgent două lucruri: depolitizarea instituţiilor care ţin de Guvern, pe de o parte, şi accelerarea procesului de integrare europeană, pe de altă parte. Cu cât România va fi mai integrată, cu atât şansele noastre de a atinge nivelul de prosperritate vor fi mai mari şi integrarea înseamnă şi bună funcţionare a tuturor instituţiilor", a precizat Traian Băsescu.
Traian Băsescu participă, sâmbătă, la Alba-Iulia, la dezbaterea cu tema "Statul de drept şi lupta împotriva corupţiei", organizată de Fundaţia Mişcarea Populară Alba.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink
-
astăzi, 22:43
Nicuşor Dan: Noi avem de rezolvat problema anulării alegerilor