- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu şi Geoană, la manifestările organizate de Ziua Unirii la Iaşi - GALERIE FOTO
Preşedintele Traian Băsescu participă duminică, la Iaşi, în prezenţa a câtorva sute de oameni, la manifestările oficiale dedicate împlinirii a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, pe scena amplasată în Piaţa Unirii fiind şi Mircea Geoană.
Băsescu şi Geoană, la manifestările organizate de Ziua Unirii la Iaşi (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Băsescu s-a prins în Hora Unirii alături de celelalte oficialităţi administrative şi politice prezente, duminică, la Iaşi, dar a părăsit zona înaintea terminării acesteia salutând apoi mulţimea adunată în piaţă.
La ora transmiterii acestei ştiri, şeful statului s-a retras în hotelul unde fusese cazat de la sosirea în Iaşi, de vineri seară.
Înainte să se prindă în Hora Unirii, Băsescu le-a spus celor aflaţi în jurul său că a "îngheţat de frig" şi s-a întrebat cum de pot rezista pe un astfel de ger "copiii", referindu-se la militarii adunaţi în Piaţa Unirii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
-
Cel puţin 100 de nord-coreeni au fost ucişi în lupte alături de forţele ruse, afirmă Seulul
-
Bulgaria introduce controale temporare la frontiera cu România începând cu 1 ianuarie 2025
După ce a depus personal o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Traian Băsescu s-a retras într-o parte a Pieţii Unirii, unde a început să discute cu oamenii adunaţi în zonă şi să dea mâna cu ei.
După discursurile oficialităţilor şi ale şefului statului, a fost oficiată de către un sobor de preoţi o scurtă slujbă lângă statuia domnitorului Al. Ioan Cuza, iar apoi au fost depuse coroane de flori la acelaşi monument.
După aceste momente, cei adunaţi în Piaţă s-au prins în Hora Unirii, în timpul desfăşurării acesteia creându-se aglomeraţie. În această horă, alături de şeful statului, s-au prins şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, alături de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă şi de alţi reprezentanţi ai administraţiei locale, Traian Băsescu plecând însă înaintea terminării acesteia.
Băsescu a urcat apoi pe treptele hotelului în care este cazat încă de vineri seară, a salutat mulţimea, după care a intrat în clădire.
La ora transmiterii ştiri, în Piaţa Unirii din Iaşi, unde se mai află câteva sute de persoane, are loc un concert de muzică populară susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Laura Lavric şi ansamblul "Busuioc Moldovenesc".
La Iaşi, duminică dimineaţă s-au înregistrat minus 25 de grade Celsius, astfel că în acest an numărul participanţilor la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi este mult mai redus decât în alţi ani.
Printre cei prezenţi la manifestările de la Iaşi s-au numărat vicepreşedintele PDL şi preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi.
Atât circulaţia autoturismelor, cât şi a mijloacelor de transport în comun este oprită în centrul oraşului până la ora 13.00.
În programul manifestărilor era trecută şi o deplasare la Biserica Trei Ierarhi din municipiu, situată la câteva sute de metri de Piaţa Unirii, unde era programată o slujbă.
Potrivit programului anunţat de autorităţile ieşene, în jurul orei 13.00, liderii politici veniţi de la Bucureşti vor părăsi Iaşiul, îndreptându-se către Focşani, pentru a participa la manifestări similare de Ziua Unirii.
Autorităţile ieşene conveniseră cu liderii politici locali ca manifestările organizate în acest an la Iaşi de Ziua Unirii să nu fie politizate, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat. În piaţa centrală a oraşului nu au fost văzute însemne ale partidelor politice, celor prezenţi fiindu-le împărţite în total câteva sute de steguleţe tricolore.
În cursul serii de duminică, la sediul Primăriei din Iaşi va fi lansat proiectul care vizează declararea zilei de 24 Ianuarie drept zi de sărbătoare naţională.
Municipalitatea a alocat pentru desfăşurarea manifestărilor de la Iaşi suma de 500.000 de lei, primarul Gheorghe Nichita anunţând că nu au fost pregătite acţiuni grandioase, întrucât este an de criză.
Manifestările de la Iaşi dedicate Zilei Unirii se vor încheia duminică seară cu retragerea cu torţe a militarilor pe Bulevardul Ştefan cel Mare, după care, în Piaţa Palatului Culturii, este programat un concert de muzică populară susţinut de artiştii Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Laura Lavric şi ansamblul "Busuioc Moldovenesc".
Pe străzile din centrul municipiului au fost mobilizaţi 500 de poliţişti şi jandarmi din judeţele Iaşi şi Bacău, pentru a asigura ordinea publică.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO