Băsescu spune că merge la cumpărături o dată la două-trei săptămâni

Preşedintele Traian Băsescu a fost, sâmbătă seară, la cumpărături într-un hypermarket bucureştean, menţionând că are astfel de activităţi o dată la două-trei săptămâni, fiind singurul care face cumpărăturile mari în familie.

Urmărește
34 afișări
Imaginea articolului Băsescu spune că merge la cumpărături o dată la două-trei săptămâni

Băsescu spune că merge la cumpărături o dată la două-trei săptămâni (Imagine din arhiva Mediafax Foto/Bogdan Maran)

Şeful statului, care era însoţit doar de ofiţerii SPP, a cumpărat mai multe produse alimentare, între care fructe, roşii, iaurt, apă şi a stat de vorbă cu clienţii hypermarketului.

Traian Băsescu a precizat că a "acoperit integral" lista de cumpărături pe care a făcut-o soţia sa.

Întrebat dacă ar putea fi văzut mai des la cumpărături pe viitor, preşedintele a răspuns: "V-aţi obişnuit ca de câte ori veneam la cumpărături să spuneţi: «E în campanie». Eu am fost anul trecut tot timpul, o dată la două-trei săptămâni sunt la cumpărături, că sunt singurul care face cumpărăturile mari în familie".

Băsescu a menţionat că soţia sa îl însoţeşte rar la cumpărături, de obicei rămânând acaasă.

"Este sarcina mea, de când am îmbătrânit eu fac cumpărăturile", a adăugat el.

Băssecu a mai primit din partea jurnaliştilor şi o întrebare referitoare la o eventuală nuntă în familie, la care a evitat să răspundă. "Ei, chiar aici vreţi să vedeţi de nuntă!?! Vedeţi cu fie-mea", a spus el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici