Potrivit poliţiştilor tulceni, accidentul s-a petrecut marţi seară, pe drumul judeţean 222B, în afara localităţii Cerna din judeţul Tulcea.
„Un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 222 B, în afara localităţii Cerna, a accidentat un pieton aflat pe partea carosabilă, iar apoi a părăsit locul faptei. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului”, au declarat reprezentanţii IPJ Tulcea, precizând că victima era o femeie în vârstă de 84 de ani şi este din Cerna.
La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei Tulcea, dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul bătrânei.
Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru identificarea şoferului şi tragerea acestuia la răspundere. Ei au instituit filtre, atât în zonă cât şi în întreg judeţul, pentru găsirea şoferului vinovat.