- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Becali, Cioflină şi Babiuc, deferiţi justiţiei de DNA în cazul schimburilor de terenuri
Dumitru Cioflină, fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale şi fost şef al Marelui Stat Major General, Victor Babiuc, fost ministru al Apărării, fiica acestuia, Ioana Babiuc şi finanţatorul Stelei, Gigi Becali, deferiţi în justiţiei în cazul transferurilor de terenuri.
Gigi Becali (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
Dumitru Cioflină este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, iar Victor Babiuc, fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997 - 2000, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi luare de mită, respectiv 3.000 de dolari.
Ioana Cristina Anca Babiuc este acuzată de complicitate la luare de mită, iar George Becali, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
Potrivit rechizitroiului, în perioada 1996 - 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), M.Ap.N. a efectuat două schimburi de terenuri cu inculpatul Becali George, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 ha teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.
Astfel, inculpaţii Cioflină Dumitru şi Babiuc Victor, uzând de prerogativele funcţiilor de conducere pe care le deţineau în cadrul acestui minister, au aprobat schimburile de terenuri dintre MApN şi Becali George cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează proprietatea publică şi circulaţia juridică a terenurilor, în defavoarea statului. Cei doi inculpaţi au făcut demersuri pentru grăbirea finalizării schimbului, în condiţiile în care instituţii ale statului şi funcţionari din cadrul MApN implicaţi atrăgeau atenţia cu privire la diferenţa de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului şi lipsa utilităţii terenului de la Ştefăneştii de Jos pentru MApN. Pentru a da o aparenţă de legitimitate acestor schimburi, cei doi inculpaţi au inclus în Planul de apărare al ţării pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comandă nou la Ştefăneştii de Jos.
În concret, în perioada 1995-1997, inculpatul Cioflină Dumitru, în calitate de secretar de stat şi şef al Marelui Stat Major General, a exercitat în mod abuziv atribuţiile stabilite prin lege în sarcina ministrului, dispunând prin ordin verbal persoanelor din subordine să efectueze demersuri pentru identificarea unui teren în localitatea Ştefăneşti, judeţul Ilfov, în vederea unui schimb cu MApN şi să facă demersurile pentru realizarea schimbului. Pentru a motiva realizarea schimbului, Cioflină Dumitru a stabilit necesitatea unui obiectiv militar nou la Ştefăneşti fără avizul Statului Major General - singurul abilitat prin Legea de organizare şi funcţionare a CSAT să stabilească obiectivele necesare pentru nevoile operative ale forţelor sistemului naţional de apărare. Cioflină Dumitru a aprobat schimbul de terenuri cu inculpatul Becali George fără informarea şi fără acordul ministrului, în condiţii dezavantajoase pentru minister din punct de vedere valoric şi fără ca obiectivul de la Ştefăneşti să fie prevăzut în proiectul Programului de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare pentru perioada 1997-2000.
Astfel, la data de 5 octombrie 1998, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între Ministerul Apărării Naţionale şi Becali George, prin care se predau la schimb 8,80 ha teren situat în intravilanul comuna Voluntari (Ministerul Apărării Naţionale) şi 9,36 de hectare de teren situat în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov (Becali George).
La rândul său, inculpatul Babiuc Victor, la câteva zile după numirea în funcţia de ministru al apărării naţionale, a aprobat Programul de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare pentru perioada 1997-2000 în care a fost inclus un obiectiv nou la Ştefăneşti fără avizul Statului Major General şi fără o justificare a nevoilor operative ale forţelor sistemului naţional de apărare intervenită în perioada iulie 1996-ianuarie 1997.
La data de 4 iunie 1999, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între Ministerul Apărării Naţionale şi Becali George prin care acesta din urmă a predat suprafaţa de 21,58 ha teren în zona com. Ştefăneşti în schimbul a 20,9 ha în zona com. Voluntari, judeţul Ilfov.
Inculpatul Babiuc Victor a aprobat efectuarea schimbului de terenuri cu inculpatul Becali George cu încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică şi cu încălcarea dispoziţiilor privind circulaţia juridică a terenurilor, fără un aviz din partea Direcţiei Legislaţie şi Contencios din MApN. De asemenea, schimbul a fost aprobat şi în condiţiile în care Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a refuzat să se pronunţe cu privire la natura juridică a terenurilor până la adoptarea Legii privind proprietatea publică iar Ministerul de Justiţie şi-a exprimat un punct de vedere ferm în sensul că terenul administrat de către MApN nu poate fi decât proprietate publică.
În plus, contractul a fost parafat şi în condiţiile în care terenurile date la schimb de Becali George aveau un regim juridic incert, în sensul că documentaţia ce servea la dovedirea titlului de proprietate avea la bază înscrisuri false iar unele suprafeţe erau grevate de sarcini.
Inculpatul Babiuc Victor a aprobat încheierea acestui contract în condiţiile în care anterior, fiica sa, Babiuc Ioana-Cristina - Anca încheiase cu inculpatul Becali George, la un preţ simbolic, un contract de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 700 metri pătraţi din terenul pentru care inculpatul Cioflină Dumitru aprobase efectuarea schimbului, tranzacţia fiind efectuată, cu acordul ambelor părţi, în lipsa unui titlu valabil al inculpatului Becali George deoarece contractul de schimb nu se perfectase încă.
În această modalitate, Babiuc Victor ar fi obţinut un folos necuvenit în sumă de 3.000 de dolari, reprezentând diferenţa dintre valoarea terenului stabilită prin expertiză şi preţul achitat.
Prejudiciul cauzat statului prin efectuarea celor două schimburi de terenuri este de 892.758 de dolari.
Ministerul de Finanţe s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 942.250 de dolari.
În vedererea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra mobile şi imobile ale inculpaţilor Cioflină Dumitru, Becali George şi Babiuc Victor.
De asemenea, în vederea confiscării speciale s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra terenului în suprafaţă de 700 de metri pătraţi, aparţinând Ioanei Babiuc.
Având în vedere că inculpatul Babiuc Victor a îndeplinit funcţia de ministru al Ministerului Apărării Naţionale, în data de 16 ianuarie 2008, în urma solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 19 septembrie 2007, în temeiul articolului 109 - alin 2 din Constituţie şi a prevederilor articolelor 12 şi 18 din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, preşedintele României a adresat ministrului interimar al Justiţiei cererea privind declanşarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Babiuc Victor. Cererea a fost transmisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 22 ianuarie 2008.
Procesul va începe în 18 ianuarie 2011 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO