Coronavirus în România, 27 ianuarie. Peste 31.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore. Bilanţ complet

  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31.683 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
  • În intervalul 26.01.2022 (10:00) – 27.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 bărbaţi şi 34 femei).
Urmărește
15745 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în România, 27 ianuarie. Peste 31.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore. Bilanţ complet

Coronavirus în România, 27 ianuarie. Peste 31.000 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore. Bilanţ complet

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31.683 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.572 mai puţin decât în ziua anterioară. 3.388 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 27 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.114.834 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 41.400 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.873.747 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.325 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Decese COVID-19

Până astăzi, 59.797 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.01.2022 (10:00) – 27.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 bărbaţi şi 34 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 71 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 6 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 71 de pacienţi decedaţi, 57 au fost nevaccinaţi şi 14 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite unul în luna decembrie 2021 şi unul în luna ianuarie 2022, în judeţele Arad şi Covasna.

Situaţia ATI

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 7.834, cu 486 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 731 de persoane, cu 39 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 731 de pacienţi internaţi la ATI, 620 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 704 sunt minori, 692 fiind internaţi în secţii, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară şi 12 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Teste efectuate

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.683.759 de teste RT-PCR şi 7.116.075 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 32.907 teste RT-PCR (19.193 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 13.714 la cerere) şi 68.045 de teste rapide antigenice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici