Bilanţ IGSU: Opt judeţe, afectate de ploile torenţiale, cel mai grav Bistriţa-Năsăud

Opt judeţe au fost afectate, în ultimele 24 de ore, de ploile torenţiale. Cele mai grave situaţii s-au înregistrat în Bistriţa-Năsăud, unde pompierii au salvat o femeie şi doi copii adăpostiţi de teama viiturilor în pod, un alt copil şi bunica sa fiind evacuaţi.

Urmărește
642 afișări
Imaginea articolului Bilanţ IGSU: Opt judeţe, afectate de ploile torenţiale, cel mai grav Bistriţa-Năsăud

Bilanţ IGSU: Opt judeţe, afectate de ploile torenţiale, cel mai grav Bistriţa-Năsăud

Peste 320 de pompieri militari cu aproape 90 mijloace tehnice au fost angrenaţi, în ultimele 24 de ore, în misiuni.

În urma ploilor abundente şi a vântului puternic din cursul zilei de ieri şi din timpul nopţii, au fost înregistrate efecte de vreme rea în 8 judeţe: Argeş, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Giurgiu, Hunedoara, Maramureş, Teleorman şi Vâlcea.

Pompierii din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au acţionat pentru evacuarea apei din 65 locuinţe, 93 beciuri şi anexe gospodăreşti, 136 curţi inundate, precum şi pentru înlăturarea apei şi aluviunilor de pe două drumuri judeţene. Salvatorii au acţionat cu accesoriile de descarcerare pentru degajarea a doi copaci căzuţi pe autoturisme şi trei acoperişuri desprinse de pe clădiri.

Cele mai semnificative efecte din ultimele 24 de ore au fost înregistrate în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde au fost înregistrate acumulări de apă şi inundaţii în peste 180 de gospodării din localităţile Şieuţ, Gledin şi Monor. Din cauza viiturilor rapide şi a nivelului ridicat al apei, în localitatea Şieuţ, echipajele de intervenţie au salvat o femeie şi doi copii care erau adăpostiţi în podurile locuinţelor, iar în localitatea Monor un alt copil împreună cu bunica sa au fost evacuaţi de urgenţă de către salvatori.

În prezent, sunt în desfăşurare intervenţii pentru evacuarea apei în judeţul Giurgiu, iar în judeţul Bistriţa-Năsăud sunt derulate evaluări ale pagubelor produse de inundaţiile din această noapte.

Până joi seară, la ora 23.00, toată ţara se află sub prognoză de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate. Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situaţii de urgenţă.

Taguri:
igsu,
bilanţ,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici