Potrivit IGSU, în satul Domneşti din comuna Mărişelu 30 de acoperişuri ale unor locuinţe au fost afectatate parţial de furtună, iar în comuna Lechinţa 50 de copaci au căzut din cauza vântului. Şi aici au fost afectate parţial 19 acoperişuri.
În cele două localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud nu au fost înregistrate victime.
La nivel local, s-a luat măsura evacuării temporare a unei familii şi cazarea acesteia la sediul Primăriei.
Alte familii ale căror locuinţe au fost afectate vor dormi la rude.
De asemenea, localităţile Monariu, Simioneşti, Orheiu Bistriţei şi Domneşti au rămas fără energie electrică, echipe aflându-se în teren pentru remedierea situaţiei.