Bistriţa: Patru tineri, GRAV RĂNIŢI după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod

Patru tineri cu vârste între 18 şi 27 de ani din satul Şanţ, judeţul Bistriţa-Nãsãud, au fost grav răniţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod în localitatea Lunca Ilvei şi a intrat apoi în gardul bisericii din comună.

Urmărește
145 afișări
Imaginea articolului Bistriţa: Patru tineri, GRAV RĂNIŢI după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod

Bistriţa: Patru tineri, GRAV RĂNIŢI după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod (Imagine: Octav Ganea/ Publimedia)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, a declarat că accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.30, după ce şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a ciocnit de un cap de pod.

Potrivit sursei citate, în urma impactului, o persoană a rămas blocată între fiarele contorsionate ale maşinii, iar celelalte trei au suferit politraumatisme.

Un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, dar şi ambulanţe SMURD de la Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud au ajuns la faţa locului ca să transporte răniţii la spital.

Potrivit dispecerului de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, şoferul, în vârstă de 20 de ani, nu a redus viteza într-o curbă, el pierzând controlul volanului şi intrând cu maşina într-un cap de pod din beton şi apoi în gardul bisericii ortodoxe din satul Lunca Ilvei. î

Întrucât tânărul este grav rănit, fiind în comă, el nu a putut fi testat pentru alcoolemie.

Conform sursei citate, în urma accidentului, au mai fost răniţi un tânăr de 18 ani, unul de 21 de ani şi altul de 27 de ani. Cu toţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa cu multiple traumatisme.

Potrivit unor surse locale, cei patru tineri se întorceau de la discotecă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici