Braşov: Fost consilier juridic al CNCD, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Un fost consilier juridic principal în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind acuzat că a primit 500 de lei pentru a modifica un proiect de hotărâre al instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
280 afișări
Imaginea articolului Braşov: Fost consilier juridic al CNCD, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Braşov: Fost consilier juridic al CNCD, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a anunţat, joi, într-un comunicat, că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vasile Daniel, fost consilier juridic principal în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru "luare de mită” şi "abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit".

Potrivit procurorilor, în cursul lunii martie 2015, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a pretins şi primit de la un martor denunţător suma de 500 lei în scopul urgentării soluţionării, dar şi a soluţionării favorabile a petiţiei pe care acesta a adresat-o acestei instituţii. Denunţătorul a depus la CNCD o petiţie împotriva angajatorului său pe motiv că a fost discriminat şi a cerut consilierului să modifice un proiect de hotărâre în favoarea sa, consilierul cerându-i 500 de lei pentru serviciul său.

"După primirea unei părţi din suma de bani pretinsă, inculpatul şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, viciind procesul de deliberare al Consiliului în dosarul format ca urmare a înregistrării petiţiei formulată de denunţător, prin modificarea unui proiect de hotărâre, întocmit de către un membru în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în sens favorabil denunţătorului, prin înlăturarea unor paragrafe cu menţiuni esenţiale ce argumentau juridic o soluţie contrară, această situaţie conducând la pronunţarea unei hotărâri prin care s-a constatat discriminarea denunţătorului şi aplicarea unei amenzi faţă de angajatorul acestuia", se arată în comunicatul procurorilor.

Ca urmare a declanşării anchetei penale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a emis o hotărâre legală, admiţând excepţia necompetenţei funcţionale a consiliului în soluţionarea petiţei formulată de denunţător, potrivit sursei citate.

Actele de urmărire penală în acest dosar au fost făcute cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judetean Anticorupţie Braşov şi al Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Braşov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici