- Home
- Social
- IAŞI , (12.05.2018, 11:43)
- Ciprian Nedelcu
Atac cu acid într-un bloc din judeţul Iaşi. Un bărbat, în stare gravă, la spital
Un bărbat de 61 de ani din localitatea ieşeană Vlădeni a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat în propria locuinţă cu o substanţă ce pare a fi acid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

BREAKING: Atac cu acid într-un bloc din judeţul Iaşi. Un bărbat, în stare gravă, la spital
Poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi de către o femeie de atacul a doi tineri asupra bărbatului, fără vreun motiv aparent.
"Am fost sesizaţi de către o femeie din localitatea Vlădeni cum că doi tineri necunoscuţi au aruncat cu o substanţă incoloră în zona feţei unui bărbat care se afla în locuinţa sa. Conform reclamantei, cei doi tineri au bătut la uşă şi au aruncat cu substanţa respectivă în faţa bărbatului, provocându-i o arsură chimică la ambii ochi", a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Conform acesteia, victima a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, iar, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, poate fi schimbată încadrarea juridică. Cercetările continuă pentru identificarea suspecţilor", a adăugat Anca Vîjiac.
Potrivit martorilor care i-au văzut pe suspecţi, cei doi tineri au între 20 şi 30 de ani.
Rudele victimei spun că bărbatul nu avea duşmani şi nu îşi explică motivul atacului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe