BREAKING | Crimă oribilă la Psihiatria din Slatina, urmată de sinucidere. Un infirmier a UCIS o asistentă, după ce a blocat uşa într-o sală de tratament

Un infirmier de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a ucis o asistentă, sâmbătă noaptea, după care s-a sinucis, cei doi având o relaţie personală şi motivul fiind unul de această natură. Surse apropiate anchetei au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cei doi angajaţi ai spitalului, asistenta Ramona Cosmescu, în vârstă de 46 de ani, şi infirmierul, Gheorghe Ghenea, în vârstă de 56 de ani, erau împreună de mai multă vreme, cu perioade în care au fost despărţiţi. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că va trimite o echipă de verificare la Spitalul din Slatina.

Urmărește
45210 afișări
Imaginea articolului BREAKING | Crimă oribilă la Psihiatria din Slatina, urmată de sinucidere. Un infirmier a UCIS o asistentă, după ce a blocat uşa într-o sală de tratament

BREAKING Crimă urmată de sinucidere la Psihiatria Slatina: Un infirmier a ucis o asistentă

Un bilet de adio a fost găsit în locuinţa din Slatina a lui Gheorghe Ghenea, infirmierul de la Spitalul Slatina, bărbatul arătând că a premeditat fapta. Biletul a fost găsit în locuinţa infirmierului din Slatina de către sora acestuia.

Gheorghe Ghenea susţine în bilet că victima, Ramona Cosmescu, avea o relaţie cu un poliţist şi că cei doi puneau presiune pe el pentru a ucide un medic şi o asistentă.

Bărbatul mai scrie că ar fi trebuit să-l omoare şi pe poliţist, adăugând că simte că se sufocă şi nu poate să-şi ducă planul la îndeplinire.

”Această jigodie nenorocită mi-a distrus viaţa. Ea, în cârdăşie cu omul în care am avut cea mai mare încredere, ofiţer sub acoperire la DNA. M-au umilit în cel mai cumplit mod. Din această cauză am trecut la acest gest. Pentru mine era un calvar să mai trăiesc în halul ăsta. (...) Numărul de telefon al acestui animal. Vreau să afle toată lumea de ce am recurs la acest gest să spuneţi la presă tot. (...) Ajunsesem să fiu urât de toată lumea din cauza lor. Îmi pare tare rău că nu pot să-l omor şi pe el. Din mormânt, din Iad de unde (...) oi fi, nu am să-i dau pace. Ar fi multe de spus dar simt că mă sufoc şi nu pot să-mi duc planul la îndeplinire. Am tot amânat din cauza la mama mea care o să sufere, dar nu mai puteam trăi”, scrie Ghenea în bilet.

Bărbatul a lăsat şi un număr de telefon al presupusului amant al Ramonei Cosmescu, dar şi detalii despre cum poate fi găsit.

Şefa Secţiei de Psihiatrie, medicul Cristina Mischie, şi asistenta şefă Alice Popescu ar fi trebuit să fie victimele lui Ghenea, potrivit biletului acestuia.

Porcul de la DNA are nr tel 077########, iar în telefonul meu este trecut PLIMBATU. Are biroul la intrare pe poarta din spate a Poliţiei Municipiului, cum intri faci în stânga şi urci scările la etajul 1, ultimul pe stânga. Trebuia să omor pe Mischie şi Alice dacă nu reuşeau ei să le bage la puşcărie. Bine că m-am prins la timp. De câte ori m-am întors până acum numai datorită mamei mele că o să sufere mult”, se arată în bilet.

Surse apropiate anchetei au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că o copie a biletului a fost găsită şi asupra lui Gheorghe Ghenea.

Sâmbătă noaptea, în jurul orei 12.30, femeia a intrat în sala de tratament cu o cafea, urmată de bărbat. Cei doi ar fi blocat uşa cu un pat, iar mai târziu colegii lor au auzit ţipete din camera respectivă. Personalul medical a bătut la uşă, nu li s-a deschis, astfel că au chemat pompierii ca să o deblocheze.

Au spart uşa şi au găsit-o pe femeie cu şapte lovituri de cuţit în spate şi trei în gât, iar bărbatul cu venele tăiate, dar şi cu o plagă în zona gâtului.

Aceleaşi surse declară că primele indicii duc la concluzia că infirmierul a ucis asistenta, după care s-a sinucis.

”Poliţiştii au fost sesizaţi de lucrători din cadrul Secţiei de Psihiatrie despre faptul că două persoane sunt decedate într-o cameră, bărbat şi femeie. S-a deplasat la faţa locului echipa operativă, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, cauza fiind preluată de procuror”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Managerul Spitalului Slatina, Cătălin Rotea, a confirmat că cei doi aveau o relaţie de natură personală.

”Mai multe detalii vă dă Parcehtul de pe lângă Tribunalul Olt şi IPJ, dar ce pot să vă confirm, la momentul actual, mai ales că la 2.30 am fost la faţa locului, a fost un incident de natură personală între o asistentă şi un infirmier, ca urmare a acestui incident, unde au survenit nişte plăgi prin înjunghiere, s-a constatat decesul ambelor persoane. Este vorba de angajaţi ai spitalului care lucrau de mai bine de 15 ani în unitatea medicală”, a declarat Rotea.

Personalul medical care a asistat la incident a fost trimis acasă de conducerea spitalului.

”Din punct de vedere al organizării spitalului, am dispus toate măsurile pentru înlocuirea întregului personal de pe tura respectivă pentru că oamenii erau traumatizaţi de imaginile pe care le-au văzut, astfel încât actul medical să se desfăşoare în continuare aşa cum trebuie”, a spus Rotea.

Femeia lucra din 2002 la Spital Slatina, iar bărbatul său din 1994.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că va trimite o echipă de verificare la Spitalul din Slatina.

"O echipă va merge la Slatina şi va verifica din punctul nostru de vedere cum s-au petrecut aceste lucruri oribile. Am discutat cu managerul instituţiei care m-a asigurat că actul medical nu va avea de suferit, că pacientii au fost izolaţi în acele momente şi nu au aflat prea multe" ,a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, la Realitatea TV.

Aceasta a mai afirmat că speră ca primele rezultate ale verificărilor să le aibă duminică seara.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici