- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.07.2018, 07:40)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Modificările la CODUL Penal au trecut de Senat/ UDMR nu a votat abuzul în serviciu, în schimb a asigurat cvorumul de şedinţă/ Banner al opoziţiei: "Fără penali"/ Principalele schimbări | DOCUMENT - Raportul Comisiei
Comisia special pentru legile justiţiei a dat, luni, raport de admitere proiectului de lege care aduce modificări Codului penal. Raportul va fi votat marţi, în plenul Senatului, prim for sesizat pentru iniţiativa legislativă. Comisia a aprobat mai multe modificări la Codul penal, printre care redefinirea grupului infracţional organizat. Tot luni, Comisia Iordache a eliminat complet articolul referitor la neglijenţa în serviciu comisă de funcţionarul public şi a adoptat propunerea PSD prin care se introduce un prag pentru abuzul în serviciu echivalent cu un salariu minim brut pe economie, însemnând 1.900 de lei.
Urmărește
6428 afișări
Modificările la CODUL Penal au trecut de Senat/ UDMR nu a votat abuzul în serviciu, în schimb a asigurat cvorumul de şedinţă/ Banner al opoziţiei: "Fără penali"/ Principalele schimbări | DOCUMENT - Raportul Comisiei
VEZI MAI JOS GALERIA FOTO
UPDATE 14.05 Explicarea votului pe Codul penal. PNL acuză PSD că apăra demnitarii de puşcărie. UDMR s-a abţinut
La explicarea votului Senatului pe proiectul Codului penal, senatoarea PNL, Iulia Scântei, a acuzat că PSD doar apără înalţii demnitari de puşcărie. În replică, Şerban Nicolae a spus că ar trebuie să îi fie ruşine pentru cum au modificat legea în trecut, iar UDMR a anunţat că s-a abţinut de la vot.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"(...) Nu ca să apăraţi un funcţionar un înalt demnitar şi să i-aţi scos de la puşcărie, fără să plătească un leu pentru prejudiciile cauzate, printre care poate vă număraţi şi dumneavoastră", a declarat senatoarea PNL, Iulia Scântei, la explicarea votului de marţi în plenul Senatului asupra proiectului care aduce modificări Codului penal.
De cealaltă parte, senatorul PSD, Şerban Nicolae, a replicat că este o inepţie să explici în plen votul altor partide şi că liberalilor ar trebui să le fie ruşine pentru felul în care era reglementat înainte Codul penal, lucru care a dus la condamnări la CEDO ale României.
"O sesizare de procedură. Explicaţia votului altora este o inepţie în Parlamentul României şi în general. De aceea v-aş ruga să nu o mai faceţi, pentru că nu pricepeţi. Atacarea altor dispoziţii din Codul penal. Ar trebui să le explicaţi colegilor dumneavoastră cum e să faci puşcărie şi apoi să fii achitat. Propunerile făcute astăzi nu rezolvă nicio problemă personal a cuiva anume. Ele sunt applicate şi vor fi aplicat în toate dosarele. Ar trebuie să le fie ruşine tuturor care au făcut modificările Codului penal şi de procedură penală, ca să facă România să piardă la CEDO, să piardă bani. De aceea noi am procedat corect", a afirmat Şerban Nicolae.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a explicat că parlamentarii Uniunii s-au abţinut la votul pe proiectul care aduce modificări Codului penal, deoarece au fost respinse amendamentele referitoare la abuzul în serviciu şi abrogarea neglijenţei în serviciu.
"Aşa cum am menţionat şi în cadrul dezbaterii generale, deşi acest proiect are şi părţi bune, transpuneri ale deciziilor CCR, două chestiuni semnalate nu au fost aproabate ca şi amendament referitor la abrogarea neglijenţei în serviciu şi redefinirea abuzului în serviciu, drept pentru care UDMR nu a putut susţine acest proiect legislative şi s-a abţinut de la vot", a declarat Cseke Attila.
UPDATE 13.30 Senatul a adoptat, marţi, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege care aduce modificări Codului penal, cu voturi 74 de voturi "pentru", 9 abţineri şi 28 de voturi "împotrivă. Iniţiativa urmează să fie votată decizional de Camera Deputaţilor.
Înaintea votului final pe proiectul de lege, senatorii au dat vot pe amendamentele din Codul penal. Toate propunerile PNL şi USR au fost respinse.
Parlamentarii partidelor de opoziţie au încercat să boicoteze, marţi, plenul în care a fost dezbătut şi votat proiectului care aduce modificări Codului penal. Aceştia au părăsit timp de câteva minute sala, în speranţa că nu va fi întrunit cvorumul necesar pentru votul asupra iniţiativei legislative. Aleşii USR au afişat bannere cu mesajul "Fără penali".
Senatorii PNL, USR şi PMP s-au reîntors, la scurt timp, în sală, după ce preşedintele de şedinţă, Adrian Ţuţuianu a anunţat că există cvorum pentru continuarea lucrărilor.
Cseke Attila a anunţat că Uniunea nu va susţine proiectul dacă nu vor fi respinse amendamentele legate de abuzul în serviciu şi eliminarea neglijenţei în serviciu. UDMR a asigurat cvorumul când Opoziţia a ieşit din sală.
În cadrul dezbaterilor din plen, din partea iniţiatorilor a luat cuvântul senatorul PSD, Şerban Nicolae, afirmând că modificările la Codul penal adoptate reprezintă în mare proporţie propunerile CSM şi procesul de dezbatere a acestora a fost unul transparent
”Această propunere îndelung dezbătută, cu prezenţa CSM, Ministerului Public. Am întârziat foarte mult în a pune în acord legislaţia cu deciziile CCR. Propunerile care s-au făcut au fost cu bună-credinţă şi cu transparenţă. Nu s-au făcut fără dezbateri. Majoritatea amendamentelor provin de la CSM şi asociaţiile profesionale. Am văzut actuală formă şi sunt mulţumit de această formă. Eu cred că judecătorii nu au nico vină în faptul că Parlamentul a întârziat enorm cu aceste legi. Vă rog să reţineţi raportul adoptat de Comisie şi amendamentele admise. Vă rog să susţineţi proiectul de lege aşa cum a fost adoptat de Comisia specială”, a declarat, de la tribuna plenului senatorul PSD, Şerban Nicolae.
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat, înaintea votului, că Uniunea nu va susţine proiectul dacă nu vor fi respinse amendamentele legate de abuzul în serviciu şi eliminarea neglijenţei în serviciu.
“S-au introdus două chestiuni în plus la abuzul în serviciu, şi anume reducerea limitei maxime de pedeapsă de la 7 la 5 ani şi s-a introdus sintagma pentru a obţine pentru sine, soţ, afin sau rudă până la gradul II un folos patrimonial. Cu aceste două chestiuni adăugate, grupul UDMR nu poate să fie de acord. Vă spun ca din dezbatere atunci când amendamentele respinse se susţin, vom vota cele două amendamente care ar rezolva cele două chestiuni, să rămână neglijenţa în serviciu şi abuzul în serviciu să rămână în forma cerută de CCR. Dacă acest lucru nu se întâmplă, UDMR nu va putea susţine propunerea legislativă- cseke atila UDMR
De cealaltă parte, senatorul USR, Nicu Fălcoi a spus că, prin felul în care a fost modificat Codul penal, “PSD a inventat un nou mod de a fura”.
"După ce am aflat nouă definiţie pentru abuzul în serviciu, articolul 297 din noul Cod penal, primul gând fost să văd dacă va mai rămâne în românia vreun dosar întocmit pentru această infracţiune. Nu de altă , dar că să îmi pot da seamă dacă domul Iordache, Nicolicea şi ceilalţi reprezenanţi ai PSD-ALDE şi UDMR din comisie, şi-au îndeplinit toate sarcinile trasate sau le-a mai scăpat cumva ceva pe care l-ar putea face din nou pe domnul Dragnea să îşi ceară scuze din nou infractorilor. PSD a inventat un nou mod de a fură, hoţia atruista în care împarţi cu ceată de altruişti politici ce ai furat de la români", a afirmat în plen senatorul USR, Nicu Fălcoi.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că un vot de adoptare a proiectului care aduce modificări Codului penal “nu reprezintă altceva decât ambiţia unui singur om”.
"Stimaţi colegi din păcate discutăm într-adevăr un proiect esenţial pentru democraţia din românia în nişte condiţii de necalificat în termeni civilizaţi, lipsă de cvorum la o asemenea lege importantă mie mi se pare de nepermis. Proiectul de Cod penal, pe care astăzi, în raport cald încă, îl veţi vota nu reprezintă altceva decât ambiţia unui singur om, şi vorbim de o ambiţie cât se poate de absurdă. E vorba de o lege importantă, de o lege majoră, care nu doar că nu are în spate un studiu de impact, dar nu are nici măcar un amărât de ministru al Justiţiei prezent în sala de plen astăzi. Sunteţi mândri că nimeni de la Guvern nu a venit să reprezinte instituţia pe care o susţineţi dumneavoastră?", a explicat senatoarea PNL, Alina Gorghiu, adăugând că PNL va vota împotriva adoptării proiectului.
Parlamentarii PNL şi USR au anunţat, luni, că vor contesta la CCR modificările aduse Codului penal, acuzându-i pe aleşii puterii că procedura de schimbare a Codului nu a fost făcută cu respectarea regulamentului.
UPDATE 13.00 UDMR nu votează abuzul în serviciu din Codul Penal, deşi a asigurat cvorumul la şedinţa Senatului
Cseke Attila a anunţat, în plenul Senatului, unde vor fi votate modificările la Codul penal, că Uniunea nu va susţine proiectul dacă nu vor fi respinse amendamentele legate de abuzul în serviciu şi eliminarea neglijenţei în serviciu. UDMR a asigurat cvorumul când Opoziţia a ieşit din sală.
“S-au introdus două chestiuni în plus la abuzul în serviciu, şi anume reducerea limitei maxime de pedeapsă de la 7 la 5 ani şi s-a introdus sintagma pentru a obţine pentru sine, soţ, afin sau rudă până la gradul II un folos patrimonial. Cu aceste două chestiuni adăugate, grupul UDMR nu poate să fie de acord. Vă spun ca din dezbatere atunci când amendamentele respinse se susţin, vom vota cele două amendamente care ar rezolva cele două chestiuni, să rămână neglijenţa în serviciu şi abuzul în serviciu să rămână în forma cerută de CCR. Dacă acest lucru nu se întâmplă, UDMR nu va putea susţine propunerea legislativă", a anunţat liderul senatorilor UDMR, Cseke Atila, de la tribuna Senatului.
UDMR a asigurat la şedinţa plenului de marţi, după ce Opoziţia a decis să boicoteze votul pe proiectul care aduce modificări Codului penal şi a ieşit din sală. După 15 minute de la începerea şedinţei, aleşii UDMR au intrat în sală, la scurt timp după ce USR, PNL şi PMP au decis să părăsească plenul.
UPDATE 11.40 Boicot şi protest al opoziţiei în plenul Senului, unde se dezbate şi votează Codul penal
Parlamentarii partidelor de opoziţie au părăsit, marţi, sala plenului, unde Senatul dezbate şi va vota proiectul care aduce modificări Codului penal, cu intenţia de a nu asigura cvorumul necesar pentru votul final. Aleşii USR au afişat pe holuri un banner cu mesajul "Fără penali".
Senatorii USR, PNL şi PMP au revenit, după câteva minutei, în sală, când au realizat că absenţa lor nu ar fi cauzat lipsa cvorumului. La scurt timp după revenirea acestor în plen, senatorul PSD, Adrian Ţuţuianu, care prezidează şedinţa de marţi a plenului a anunţat că sunt 73 de senatori prezenţi, astfel încât lucrările pot continua. Aleşii USR, reîntorşi în sală s-au poziţionat în faţa tribunei plenului şi ţin un banner mare cu mesajul "Fără penali".
“Pentru a se consemna avem 113 semnături sunt prezenţi 73 de membri ai Senatului, prin urmare lucrările se pot desfăşura”,a afirmat Adrian Ţuţuianu.
Comisia a aprobat mai multe modificări la Codul penal, printre care redefinirea grupului infracţional organizat.
“Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”, potrivit amendamentului propus de CSM şi preluat de PSD.
Potrivit aliniatului 6 al articolului 367 din actualul Cod penal, prin grup infracţional organizat se înţelege ”grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni”.
Tot luni, Comisia Iordache a eliminat complet articolul referitor la neglijenţa în serviciu comisă de funcţionarul public şi a adoptat propunerea PSD prin care se introduce un prag pentru abuzul în serviciu echivalent cu un salariu minim brut pe economie, însemnând 1.900 de lei.
"Fapta funcţionarului public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu reglementate expres, prin legi, ordonanţe de guvern sau ordonanţe de urgenţă, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea atribuţiilor astfel reglementate, a unor dispoziţii exprese dintr-o lege, ordonanţă de guvern sau ordonanţă de urgenţă, în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit şi prin aceasta cauzează o pagubă certă şi efectivă mai mare decât echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei persoane fizice sau juridice se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani sau amendă", prevede amendamentul PSD, adoptat luni de Comisie, care modifică alineatul 1 al articolului 297 referitor la abuzul în serviciu.
"Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA", prevede alineatul (2) al aceluiaşi articol care vizează abuzul în serviciu.
Totodată, Comisia a mai votat ca prevederile alineatelor (1) si (2) si nu se aplice atunci când vine vorba de elaborare, emitere şi aprobarea actelor adoptare de Guvern sau Parlament.
DOCUMENT - Raportul întocmit de Comisia specială în domeniul justiţiei
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe