Cazul Colectiv: Procurorii militari vor ancheta modul în care echipajele ISU au acordat primul ajutor victimelor

Procurorii de la Parchetul General au disjuns dosarul Colectiv şi au transmis către Parchetul Militar cauza pentru a fi anchetat modul în care au intervenit echipajele ISU atunci când au sosit la locul tragediei în 30 octombrie 2015.

Urmărește
13259 afișări
Imaginea articolului Cazul Colectiv: Procurorii militari vor ancheta modul în care echipajele ISU au acordat primul ajutor victimelor

BREAKING Procurorii militari vor ancheta modul în care ISU a acordat primul ajutor victimelor Colectiv

„Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Faptele pentru care s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare vizează modul de intervenţie al primilor salvatori sosiţi la faţa locului - pompieri din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov – în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor victimelor, precum şi aspecte privind asistenţa medicală acordată victimelor, mai arată procurorii.

Procurorii au avut imagini doar cu interiorul clubului Colectiv, după incendiul de acum patru ani, însă la ei nu a ajuns niciun cadru surprins de afară cu primele momente de după tragedie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Un filmulet de 20 de minute a fost publicat de jurnalistii de la Libertatea, unde se observă modul haotic în care au acţionat echipajele.

Procurorii Parchetului General instrumentează un dosar deschis ca urmare a plângerii părinţilor victimelor şi supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autorităţile de neglijenţă şi ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici