Răsturnare de situaţie în scandalul de la Tarom. Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la compania aeriană şi la Ministerul Transporturilor

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acţiuni de control la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media.

Urmărește
8007 afișări
Imaginea articolului Răsturnare de situaţie în scandalul de la Tarom. Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la compania aeriană şi la Ministerul Transporturilor

Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control al premierului la Tarom

„Am dispus de urgenţă efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul şi să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituţiile abilitate
vor constata încălcarea legii, cei vinovaţi trebuie sancţionaţi”, a declarat, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, premierul Viorica Dăncilă.

Acţiunea de control vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent şi are următoarele obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă la nivelul TAROM SA.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar la TAROM SA.

Mădălina Mezei a confirmat joi că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să reţină aeronavele Tarom la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale şi a declarat, pentru MEDIAFAX, că îi va face plângere penală. Cuc răspunde, pe Facebook: sunt minciuni aruncate pe piaţă.

Mezei a confirmat informaţiile potrivit cărora demiterea acesteia a fost cauzată de refuzul reţinerii la sol a aeronavelor curselor interne în ziua votării moţiunii. Fostul director Tarom a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamenteri trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Consiliul de Administraţie al Tarom precizează, într-un comunciat de presă, că în şedinţa din dată de 15 octombrie, a analizat activitatea directorului general şi a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei. ”Fostul director general al CN TAROM nu a reuşit să ducă la îndeplinire Hotărârile Consiliului de Administraţie, Adunării Generale a Acţionarilor şi nici anumite obligaţîi care ii reveneau potrivit Statului Companiei şi Contractului de Mandat. Fostul director general al TAROM , totodată, a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier, una din componentele esenţiale în procesul de redresare al Companiei, prin neimplementarea Memorandumului privind vânzarea în regim buy-back a vechilor aeronave ATR şi preluarea prin leasing operaţional a unor aeronave noi, tot de tip ATR. O altă deficienţă constatată de către Consiliul de Administraţie a reprezentat-o lipsa oricărei informări cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din Companie. Pe cale de consecinţă, Consiliul de Administraţie al CN TAROM, cu unanimitate de voturi, a hotărât revocarea din funcţia de director general a doamnei Mădălina Mezei şi desemnarea unui nou director general provizoriu, în persoană domnului Valentin Nicolae Gvinda, care ocupă funcţia de Şef Departament ATR din cadrul Companiei”, spune Consiliul de Administraţie.

Mădălina Mezei a fost numită la şefia Tarom în luna iunie, iar demiterea sa a avut loc la doar câteva zile după ce acelaşi Consiliu de Administraţie îi prelungise contractul de management cu două luni. Mădălina Mezei a fost al patrulea director al companiei numit în acest an.

Taguri:
dăncilă,
tarom,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici