- Home
- Social
- BUZĂU, (18.08.2019, 08:11)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video VIDEO Tragedie la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Un bolnav în sevraj a ucis patru pacienţi şi a rănit alţi 9/ Ministrul Sănătăţii: Doi oameni au fost puşi în acelaşi pat, deşi erau paturi libere. Tragedia putea fi evitată/ Ce arată primele date ale controlului în spital
Un bolnav internat la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău a omorât în noaptea de sâmbătă spre duminică alţi patru pacienţi şi a rănit alţi nouă. Acesta a devenit violent şi a lovit cu un obiect metalic luat din spital. Bărbatul de 38 de ani a fost internat cu sevraj etilic, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei. Atacatorul a fost prins de poliţişti la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, şi a existat o luptă cu forţele de ordine până când a fost imobilizat. Acum, agresorul este în custodia Poliţiei. Situaţia pacienţilor transferaţi de la Buzău este: 2 - la Spitalul Floreasca, 2 - pacienţi la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti, 3 - pacienţi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", 2 - pacienţi la Spitalul Universitar.
Urmărește
27366 afișări
UPDATE ora 22.00 Buzău: Agresorul din spital, internat iar la Psihiatrie, pentru a se stabili dacă are discernământ
Tribunalul Buzău a decis, duminică seara, internarea medicală provizorie a bărbatului care a omorât cu un stativ de perfuzii patru pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca şi a rănit alţi nouă. Medicii vor trebui să stabilească dacă bărbatul de 38 de ani a avut discernământ.
Bărbatul de 38 de ani acuzat că a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă a fost dus duminică după-amiaza la Tribunal, întrucât în cursul zilei s-a aflat sub tratament şi nu a putut fi transportat. El a fost păzit în spital de lucrătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al IPJ Buzău.
ULTIMELE ȘTIRI
-
PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan.
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
Magistraţii Tribunalului Buzău au decis, duminică seara, internarea medicală provizorie a suspectului. Acesta va fi internat chiar în spitalul în care a atacat pacienţii şi unde specialiştii vor încerca să stabilească dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, bărbatul va fi acum internat într-un salon închis şi va fi păzit în permanenţă.
În acest dosar, procurorii au început urmărirea penală sub aspectul infracţiunii de omor calificat.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, duminică, la Buzău, că bărbatul care a omorât patru bolnavi şi a rănit alţi nouă a fost internat iniţial într-o cameră cu supraveghere şi a fost mutat vineri, când „a venit un alt pacient care trebuia internat”.
UPDATE ora 20.10 Sorina Pintea anunţă plângeri penale după tragedia de la Săpoca: Cu siguranţă
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că vor fi depuse plângeri penale după tragedia de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, însă aşteaptă rezultatul controlului pentru a şti pe numele cui se vor îndrepta aceste demersuri.
„Cu siguranţă (vor fi depuse plângeri penale, n.r.) Voi comunica”, a spus Sorina Pintea.
Întrebată pe numele cui vor fi îndreptate aceste plângeri, ministrul Sănătăţii a spus: „Încă nu am terminat de analizat toate declaraţiile pe care persoanele care au fost atunci acolo le-au dat”.
Citeşte şi: Neregulile găsite de Ministrul Sănătăţii la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Asistenta spune ca a administrat tratamentul, dar în fişa medicală nu apare/ Ucigaşul a fost mutat în cameră fără supraveghere, lucru neconsemnat în acte
UPDATE ora 20.00 Pintea, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: Există pază. Sâmbătă erau doi paznici
Sorina Pintea spune că în cursul zilei de sâmbătă, doi paznici asigurau ordinea în Spitalul de Psihiatrie Săpoca, iar conform legii, aceştia nu trebuie să aibă o pregătire în acest sens, fiind muncitori necalificaţi.
„Există pază, există două persoane, paznici, muncitori necalificaţi, cei care asigură supravegherea. Conform legii nu trebuie să aibă o pregătire în sensul acesta. Erau doi (...) sâmbătă erau doi. Personalul de supraveghere a reacţionat în momentul în care s-a auzit zgomot în salonul 207, unde erau femeile. Asistenta a chemat muncitorii care au alergat după acest pacient care a sărit pe geam printr-un salon”, a declarat Sorina Pintea.
Ministrul a mai spus că muncitorii necalificaţi trebuie să supravegheze pacienţii din secţiile închise.
„Acea secţie este închisă, cu gratii, acolo sunt muncitiri. În secţiile normale nu e nevoie. Acolo, asistentele supraveghează”, a explicat Pintea.
UPDATE ora 19.50 Sorina Pintea: Asistenta spune ca a administrat tratamentul, dar in foaie nu apare consemnat
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la Buzău, unde a participat la ancheta desfăşurată la Spitalul de Psihiatrie, că asistenta spune că i-a dat bărbatului care a ucis patru persoane şi a rănit alte nouă sedativel prescrise de medici, dar că acest lucru nu apare în fişa medicală.
Ministerul Sănătăţii a declarat că asistenta care trebuia să îi administreze tratamentul sâmbătă seara bărbatului care a devenit agresiv peste noapte nu a consemnat acest lucru în fişa medicală.
„În foaia de tratament medicul a consemnat că trebuie să fie sedat. În foaia de observaţie apare un formular în care asistenta notează ora la care administrează tratamentul şi ce tratament administrează. Asistenta spune că a administrat tratamentul, dar în foaie nu apare consemnat.”, a spus Sorina Pintea.
Ea a precizat că tratamentul conţinea pe lângă sedative şi vitamine.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, aflată în control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, acolo unde 4 oameni au fost omorâţi, spune că asistenta nu trebuia să lase un stativ de perfuzii la îndemâna pacienţilor. O a doua greşeală este legată de faptul că în pat cu ucigaşul a mai fost pus pacient.
"Din păcate, aşa cum am precizat, s-a produs un lung şir de eroari umane şi reiterez ideea că tragedia putea fi evitată. Am spus că suntem sistemul şi fiecare să respecte ce e în fişa postului. De exemplu, se arată în fişa asistentei medicale că nu se lasă la îndemâna pacienţilor obiecte contondente, stativul nu trebuia să rămână niciodată într-un salon cu proleme psihice", a declarat Sorina Pintea.
UPDATE ora 19.30 Pintea, la Săpoca:Nu se pune problema lipsei de personal.În pavilion erau 7 asistente şi 3 infirmiere
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că la Spitalul de Psihiatrie din Buzău nu este criză de personal, aşa cum spunea un sindicalist, deoarece 7 asistente şi 3 infirmiere se ocupau de pavilion, iar din punctul ei de vedere, nu au fost respectate prevederile din fişa postului.
„Nu se pune problema lipsei de personal. În acel moment, în pavilion erau 7 asistente medicale şi trei infirmiere. Din datele care mi s-au pus la dispoziţie, am constatat că pwersonalul este normat în acest spital la nivel minim, deci legal. Cele 45 de posturi aprobate în 2018 - nu la solicitarea sindicatelor, ci la solicitarea spitalelor, pentru că eu am făcut aprbările - urmau să fie scoase la concurs. Aici am avut o replică. De ce nu aţi scos la concurs? . Pentru că nu am avut buget. Greşit. În momentul în care bugetul de stat e aprobat, spitalul are buget şi poate face angajari. (...) Dar şi fără aceste 45 de posturi, personalul era la minim”, a declarat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a mai declarat că la acest spital nu este criză de personal, aşa cum acuzau membrii Sanitas Săpoca.
„Încă un lucru pe care l-am constatat, spunea liderul de sindicat de aici că există sâmbătă şi duminică o asistentă la 70 de pacienţi, Nici vorbă. M-am uitat peste grafice. Un lucru interesant, sâmbătă şi duminică sunt 10 asistente la cele două secţii, Psihiatrie I şi II, iar în timpul săptămânii sunt 4-5”, a mai spus Pintea.
„Din punctul meu de vedere, reiterez faptul că nu s-au respectat prevederile din fişa postului. Nu este criză de personal. 724 de persoane reprezintă normativul minim sub care nu are voie să coboare, mă refer la acest spital. Faptul că sindicatele spun că e o lipsă de personal, nu e adevărat sunt contrazise de fişele de lucru”, a mai adăugat Pintea.
UPDATE ora 17.33 Sorina Pintea: Spitalul Săpoca nu a solicitat niciodată aprobare pentru o firmă de pază
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la Buzău, că Spitalul de Psihiatrie Săpoca, unde patru oameni au fost ucişi şi alţi nouă răniţi de un pacient internat, nu a solicitat niciodată angajarea unei firme de pază, iar sindicaliştii au cerut doar acordarea sporurilor legale.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, conducerea Spitalului Săpoca din Buzău nu a cerut aprobare pentru angajarea unei firme de pază, dar Ministerul a crescut posturile din cadrul unităţii medicale cu 45 în ultimii trei ani.
„Cei din conducerea spitalului nu au făcut nicio solicitare pentru aprobarea acestei firme de pază, la Ministerul Sănătăţii. Mai mult decât atât, în statul de funcţii al acestui spital în 2016 existau de 828 posturi, iar acum sunt 873 de posturi, deci au fost aprobate şi finanţate încă 45 de posturi în plus. Acum, de ce nu s-au ocupat, dacă s-au scos la concurs, de ce nu s-au scos, rămâne de văzut. Este un aspect care pe mine m-a intrigat”, a spus ministrul.
Potrivit acestuia, sindicaliştii din unitate au cerut în schimb acordarea integrală a sporurilor.
„Sindicatul a trimis solicitări doar pentru sporuri salariale, invocau desigur condiţiile periculoase, dar în spitalele de psihiatrie sporul e cuprins între 55 şi 75%. Guvernul a făcut o modificare a legii salarizării astfel încât să se asigure sporul minim de 55 %, iar până la 75% spitalul putea din veniturile proprii să ii stimuleze pe angajaţi”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea se află la Buzău pentru a coordona ancheta internă, după ce patru persoane au murit şi mai multe au fost rănite grav de un pacient, care i-a atacat cu un stativ de perfuzii.
UPDATE ora 17.30 Pintea, despre ancheta de la Săpoca: Sunt încă nişte lucruri de neexplicat
Ministrul Sorina Pintea a declarat că în ancheta de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca este verificat fiecare aspect în parte, inclusiv fişa postului personalului medical, subliind că din punctul său de vedere, încă sunt lucruri „de neexplicat”.
„Nu plec de aici până Corpul de Control nu finalizează raportul. Am luat nişte date preliminare, sunt încă nişte lucruri de neexplicat, vom vedea exact ce s-a întâmpla. Vreau să vă spun că se verifică fiecare aspect în parte, inclusiv fişa postului personalului medical”, a declarat Sorina Pintea la Buzău.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la Buzău, unde a venit pentru a supraveghea ancheta la Spitalul de Psihiatrie, că din punctul său de vedere, tragedia de la Săpoca putea fi evitată.
„O primă opinie personală - da, eu cred că da”, a declarat Sorina Pintea, întrebată dacă putea fi evitată tragedia de la Spitalul de Psihiatrie.
UPDATE ora 16.20 Toţi pacienţii răniţi de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău au fost internaţi în unităţile din Bucureşti
Toţi cei nouă pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău au fost transferaţi în unităţile din Bucureşti, arată Ministerul Sănătăţii. Aceştia au traumatisme cranio-cerebrale după ce au fost atacaţi de un bolnav cu un stativ de perfuzii.
Toţi cei 9 pacienţi de la Spitalul de Urgenţă Săpoca a fost internaţi în spitalele din Capitală, toţi având traumatisme cranio-cerebrale.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, pacienţii au vârsta de peste 60 de ani. Unii dintre aceştia sunt conştienţi şi li se fac investigaţii, însă alţii sunt în stare gravă şi urmează să fie supuşi unor intervenţii chirurgicale.
Situaţia pacienţilor transferaţi de la Buzău este: 2 - la Spitalul Floreasca, 2 - pacienţi la Spitalul Sf. Pantelimon Bucureşti, 3 - pacienţi la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", 2 - pacienţi la Spitalul Universitar.
UPDATE ORA 14.29 Noi detalii din timpul atacului de la spitalul din Buzău: Agresorul a fugit pe geam
Noi detalii din timpul atacului din noaptea de sâmbătă spre duminică de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău, în urma căruia 4 persoane au murit şi 9 au fost rănite, sunt dezvăluite de directorul unităţii medicale. Potrivit acestuia, agresorul ar fi fugit pe geam.
Directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca din Buzău, Viorica Mihalaşcu, a declarat că după atacul comis în noaptea de sâmbătă spre duminică agresorul ar fi ieşit pe geam în curtea spitalului.
Ea susţine că atacul a fost atât de rapid, încât pacienţii din primul salon nici nu au reacţionat.
„La primul salon, lucrurile s-au derulat extrem de rapid, de fapt amândouă atacurile au fost foarte rapide, în primul salon pacienţii nici măcar nu au reacţionat. În cel de-al doilea salon, când a mers şi s-au auzit ţipete, personalul a încercat să intervină, dar în momentul acela, el a ieşit pe geam”, a spus Viorica Mihalaşcu.
Potrivit acesteia, bărbatul de 38 de ani a fost imobilizat în curtea spitalului de un echipaj de poliţie care se afla întâmplător în zonă.
„A fost imobilizat de un echipaj de polţie care întâmplător a adus un alt pacient pentru internare”, a mai spus directorul spitalului.
UPDATE ORA 13:48 Sorina Pintea: La dispoziţia premierului, am pornit spre Spitalul de Psihiatrie Săpoca pentru a coordona ancheta/ Suntem alături de familiile îndurerate
Ministrul Sorina Pintea a anunţat că, la dispoziţia premierului Viorica Dăncilă, a pornit spre Spitalul de Psihiatrie din Buzău pentru a coordona ancheta internă după ce patru persoane au murit şi mai multe au fost rănite grav de un pacient, care i-a atacat cu un stativ de perfuzii.
„In urma informării în permanenţă a premierului, la dispoziţia acesteia, am pornit de urgenţă la spitalul Săpoca din Buzău, pentru a coordona personal ancheta internă privind întâmplările din noaptea trecută şi pentru a asigura tot suportul necesar organelor de urmărire penală. Este un caz tragic care impune rigoare în analiză şi măsuri urgente. Am spus de fiecare dată că siguranţa şi sănătatea pacienţilor sunt menirea întregului sistem medical, iar orice eroare de procedură trebuie corectată prompt pentru a preveni astfel de drame”, a scris ministrul Sănătăţii pe Facebook.
Sorina Pintea a mai precizat că este alături de familiile victimelor: „Suntem alături de familiile îndurerate şi le transmitem toată compasiunea noastră, precum şi asigurarea faptului că toţi cei ce se vor dovedi vinovaţi vor plăti”.
CITEŞTE ŞI: Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor, despre cazul Săpoca: Este suspiciune de malpraxis medical
UPDATE ORA 13:22 Patru pacienţi din Săpoca,internaţi în Capitală cu traumatisme cranio-cerebrale. Unul, în stare gavă
Până în prezent, patru pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău au fost ajuns în spitalele din Capitală, toţi având traumatisme cranio-cerebrale, arată Ministerul Sănătăţii, Dintre aceştia, unul este în stare gravă, fiind intubat.
La Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” din Capitală au fost transferaţi de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău, pana in acest moment, doi pacienţi, potrivit Ministerului Sănătăţii:
- O pacientă în vârstă 83 ani, cu un traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural. Femeia este conştientă, i se fac investigatii, iar în prezent medicii apreciază că nu trebuie supusă unei intervenţii chirurgicale.
- Un bărbat, în vârstă de 60 ani, tot cu traumatism cranio-cerebral cu fractură frontală cu înfundate şi hematom. Şi el este conştient şi este supus investigaţiilor.
De asemenea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost transferat până în prezent primul pacient care are traumatism cranio-cerebral şi facial grav, acesta fiind intubat. Pacientul este internat la secţia de Terapie Intensivă - politraumatisme.
„Si la Spitalul Universitar a ajuns o pacientă în vârstă de 80 de ani cu traumatism cranio-cerebral, care este în investigatii suplimentare si care va suferi o intervenţie chirurgicală”, arată Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată mai informează că au ajuns doi pacienti şi la Spitalul „Sf. Pantelimon”, fiind vorba de un bărbat de 70 de ani şi o femeie de 60 de ani. Bărbatul este în stare gravă, în comă profundă, cu hematoame intracraniene şi fractură de mandibulă. Femeia este conştientă, tot cu hematom intracranian şi fractură zigomatică (osul zigomatic formează proeminenţa pometului obrazului, n.r.)
Preşedintele Colegiului Medicilor Buzău, Ion Japie, a declarat pentru MEDIAFAX că instituţia se va sesiza în privinţa tragediei de la Spitalul de Psihiatrie, însă trebuie analizate informaţiile pentru a vedea cauzele, menţionând că numărul supraveghetorilor este mic, iar consecinţele deja se văd.
„Colegiul Medicilor Buzău se va sesiza, dar înainte de toate trebuiesc văzute condiţiile, despre ce a fost vorba. Sesizare se va face şi se va discuta tot ce s-a întâmplat, se va căuta să se constate cauzele din pricina cărora s-au întâmplat - pentru că lipsa aceasta de personal... Ţinând cont de suprafaţă şi de câţi bolnavi sunt, numărul oamenilor care îi supraveghează este destul de mic şi consecinţele se văd”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Buzău, Ion Japie.
Potrivit sursei citate, nu se poate vorbi de un caz de malpraxis în această situaţie.
„La personalul care este, la câţi asistenţi sunt, câţi supraveghetori, este destul de dificil de a face o apreciere negativă sau pozitivă. Trebuie văzută situaţia”, a mai spus Japie.
UPDATE ORA 12:37 Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău: Urmează să se stabilească dacă autorul avea discernământ
Bărbatul de 38 de ani care a omorât 4 pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca din Buzău şi a rănit alţi 9 va fi internat pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor, au anunţat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Potrivit unui comunicat, remis duminică presei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, bărbatul acuzat de agresiunile comise la Spitalul de Psihiatrie Săpoca este încă internat în unitatea medicală, sub paza lucrătorilor Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale al IPJ Buzău.
„Urmează ca după audierea autorului în calitate de suspect să se solicite instanţei de judecată luarea măsurii internării nevoluntare, pentru a se stabili printre altele dacă acesta a avut discernământul păstrat la momentul comiterii fapte”, se arată în comunicat.
Potrivit aceleiaşi surse, pacientul în vârstă de 38 de ani era internat voluntar în Spitalul de Neuropsihiatrie datorită unor afecţiuni medicale cauzate de consumul de alcool. Acesta a lovit cu un stativ metalic pentru perfuzii trei pacienţi din acelaşi salon, care au decedat.
„Cu acelaşi obiect, autorul a mai lovit alţi 10 pacienţi din saloanele învecinate, unul dintre aceştia decedând ulterior. După comiterea faptei, a încercat să părăsească spitalul, fiind însă prins şi imobilizat de un echipaj de poliţie aflat într-o altă misiune în acest loc”, mai precizează reprezentanţii Parchetului.
Potrivit acestora, în cauză s-a început urmărirea penală, sub aspectul infracţiunii de omor calificat.
UPDATE ORA 12:35 IPJ Buzău anunţă că apelul la 112 a fost efectuat de medicii Spitalului de Psihiatrie
Reprezentanţii IPJ Buzău informează că apelul la 112 care anunţa atacul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca a fost efectuat de cadrele medicale, iar echipajul de poliţie care se afla în apropierea instituţiei cu alt caz l-au prins pe pacientul agresiv.
„A fost sesizare pe 112 de la cadrele medicale, iar echipajul nostru de poliţie care se afla în imediata apropiere a unităţii a intervenit pentru imobilizarea persoanei respective, care s-a constatat că era cea care exercitase actele de violenţă asupra pacienţilor”, a declarat Amalia Călugăru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Buzău.
Sursa citată a declarat că poliţiştii care l-au imobilizat pe bărbat se aflau în apropierea Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru că gestionau alt caz.
CITEŞTE ŞI: Sanitas Săpoca: E inadmisibil ca o asistentă, un instructor, o infirmieră să supravegheze 70 pacienţi
UPDATE ORA 10:44 Procuror, despre atacul de la Spitalul Săpoca: Bărbatul nu a fost audiat, e în sevraj, sedat şi păzit
Bărbatul de 38 de ani care a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă la Spitalul Săpoca din Buzău nu a fost încă audiat, fiind în spital, sub tratament şi pază, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Procuror, despre atacul de la Spitalul Săpoca: Bărbatul nu a fost audiat, e în sevraj, sedat şi păzit
Potrivit locţiitorului purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Radu Florin Cătălin, în acest caz, deocamdată, se fac cercetări pentru omor calificat, iar suspectul nu a fost încă audiat.
„Nu a putut fi audiat, în starea în care se află nu se poate, fiind în sevraj şi fiind sedat, nu se poate. Deocamdată, el este în spital, sub tratament şi sub pază”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Florin Cătălin. Potrivit acestuia, bărbatul va fi audiat în momentul în care starea lui de sănătate va permite acest lucru.
Acesta susţine că până în prezent au fost înregistrate patru decese, trei bărbaţi şi o femeie, şi alte nouă persoane vătămate corporal, dintre care trei în stare gravă.
Anchetatorii fac încă cercetări la faţa locului şi au fost demarate verificări privind eventuale antecedente medicale ale bărbatului.
UPDATE ORA 10:41 Pintea, după ce a trimis Corpul de Control la Săpoca: Dacă este neglijenţă, vom acţiona în consecinţă
Sorina Pintea a anunţat că a cerut Corpului de Control o verificare la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca şi a subliniat că va acţiona în consecinţă dacă a fost neglijenţă. Ministerul anunţă că în tură se aflau un medic, 7 asistenţi, 3 infirmiere şi 2 muncitori pentru supravegherea bolnavilor.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a decis trimiterea de urgenţă a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a verifica situaţia de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Sapoca.
"Am cerut o verificare amănunţită şi rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijenţă, vom acţiona în consecinţă", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.
„Din informaţiile primite de Ministerul Sănătaţii de la Centrul Operativ pentru Stuaţii de Urgenţă şi de la conducerea Spitalului, în jurul orei 3:30 în această dimineaţă, unul dintre pacienţii internaţi în secţia de psihiatrie acuţi, aflat în salonul cu regim normal, a luat un stativ de perfuzii şi a lovit în zona capului pacienţii din salonul său şi din unul dintre cele alăturate, unde erau internate femei”, informează Ministerul Sănătăţii.
În urma agresiunii, au fost 13 victime: 4 pacienţi au decedat (3 au decedat pe loc, iar unul după ce a fost transportat la UPU Spitalul Judeţean Buzău), 3 pacienţi sunt răniţi cu traumatisme cranio-cerebrale majore şi 6 pacienţi au traumatisme cranio-cerebrale/ faciale minore.
În prezent, dintre pacienţii care au fost răniţi, trei pacienţi (doi bărbaţi şi o femeie) cu traumatisme craniene severe se află internaţi la UPU Spitalul Judeţean Buzău.
Unul dintre bărbaţi va fi transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, ceilalţi rămânând internaţi deocamdată la Buzău. Cei 6 pacienţi care au traumatisme craniene minore şi faciale vor rămâne deocamdată în UPU Buzău.
„În tura din noaptea trecută, in pavilionul în care s-a intamplat tragedia au fost un medic şi 7 asistenţi , 3 infirmiere şi 2 muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoşi. Managerul unităţii medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul şi a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor.
Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit şi a reuşit să alerteze personalul medical”, informează Ministerul Sanătăţii, printr-un comunicat de presă.
UPDATE ORA 10:17 Ministrul Sănătăţii a trimis Corpul de Control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău - surse
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a trimis Corpul de Control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a trimis Corpul de Control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca.
UPDATE ORA 10:03 Directorul Spitalului Săpoca: O asistentă era la doi metri, s-a întâmplat extrem de rapid
Directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca din Buzău, unde un bolnav a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă, susţine că una dintre asistentele care era de serviciu era la doar doi metri de saloanele în care a avut loc agresiunea şi că faptele s-au derulat extrem de rapid.
Directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca din Buzău, Viorica Mihalaşcu, susţine că bărbatul de 38 de ani, care a atacat şi a făcut 13 victime printre pacienţii spitalului, fusese internat cu o patologie etanolică în noaptea de 15 spre 16 august. El a fost internat într-un salon cu supraveghere normală, nu într-un salon cu supraveghere continuă, pentru că simptomatolgia pe care a prezentat-o nu prevestea o astfel de evoluţie.
Directorul susţine că în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a avut loc agresiunea, erau de serviciu medicul de gardă, şapte asistente medicale, trei infirmiere şi doi muncitori supraveghere bolnavi psihic periculoşi, care deservesc în principal sectorul de supraveghere continuă.
„Cadrele medicale erau în zonă, dar s-a întâmplat atât de repede încât nu au avut posibilitatea să intervină. Era medicul de gardă, şapte asistente medicale, trei infirmiere şi doi muncitori supraveghere bolnavi psihic periculoşi. Avem si doi paznici, dar erau la poartă şi în curte”, a spus, pentru MEDIAFAX, Viorica Mihalaşcu.
Aceasta susţine că una dintre asistente era în apropierea saloanelor în acre a avut loc agresiunea.
„Una dintre asistente se afla la aproximativ doi metri de saloane. În momentul în care şi-a dat seama că este nevoie de intervenţie, pentru că lucrurile s-au derulat extrem de repede, deja faptele erau consumate”, a declarat Viorica Mihalaşcu.
Ea a precizat bărbat de 38 de ani şi-a agresat colegii de salon şi femeile dintr-un salon vecin. „În total au fost 13 victime, dintre care trei au decedat la noi la spital şi una în UPU a Spitalului Judeţean. Alte trei victime cu traumatisme cranio-cerebrale majore şi şase cu traumatisme cranio-cerrebrale sau faciale minore”, a mai spus directorul spitalului.
UPDATE ORA 9:49 Doi răniţi de pacientul de la Săpoca, în comă. Sunt duşi la Bucureşti
Două dintre persoanele rănite de bărbatul care a atacat şi a omorât mai mulţi pacienţi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău sunt în comă şi sunt transportate la spitale din Bucureşti.
Managerul Spitalului de Urgenţe Buzău, Claudiu Damian, a declarat că două dintre persoanele rănite de bărbatul care a atacat şi a omorât mai mulţi pacienţi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca sunt în comă şi sunt transportate la spitale din Bucureşti.
„La spital (n.r. Spitalul Judeţean de Urgenţe Buzău) au ajuns 10 persoane, dintre care una a decedat. Din cei nouă răniţi, doi sunt destul de grav, intubaţi, în comă, unul a fost deja transferat cu elicopterul iar ceilalţi urmeaza să fie transferaţi la spitalele Floreasca, Universitar şi Bagdasar Arsenie. Sunt toţi loviţi la nivelul capului, doar pe partea stângă (probabil cum dormeau), loviţi cu stativul de la perfuzie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţe Buzău.
Potrivit unor surse medicale, 9 pacienţi răniţi vor fi preluaţi şi transportaţi la spitale din Bucureşti: 2 - la Spitalul de Urgenţă Floreasca, 2 - la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti , 2 - la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon şi 3 - la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni.
UPDATE ORA 9:21 Bărbatul care a omorât patru pacienţi la Psihiatrie era internat într-un salon cu supraveghere normală
Bărbatul de 38 de ani, care a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău, era internat într-un salon cu supraveghere normală. Nimic nu prevestea astfel de probleme, susţine conducerea spitalului.
Directorul Spitalului Săpoca din Buzău, Viorica Mihalaşcu, susţine că bărbatul care a omorât patru pacienţi şi a rănit alţi nouă era internat într-un salon cu supraveghere normală.
„Era internat într-un salon cu supraveghere normală, nu cu supraveghere sporită, întrucât simptomele pe care le prezenta nu prevesteau astfel de probleme”, a spus Viorica Mihalaşcu, la Antena 3.
Aceasta a povestit că bărbatul de 38 de ani şi-a agresat colegii de salon şi pe cei dintr-un salon învecinat. Potrivit directorului, trei pacienţi au murit în unitatea medicală, a patra victimă a decedat după ce a fost dusă la la urgenţe, trei dintre răniţi au traumatisme craniene, iar alţi şase au traumatime mai minore.
UPDATE ORA 9:03 Atacatorul era în sevraj etilic/ Două dintre victime aduse la Bucureşti
Bărbatul de 38 de ani, care a atacat pacienţii în Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău, a fost internat cu sevraj etilic, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei. Acestea au confirmat, pentru MEDIAFAX, că atacatorul s-a luptat cu poliţiştii până a fost imobilizat.
Potrivit surselor citate, bărbatul are 38 de ani, este din Săgeata, şi s-a internat voluntar pe fondul unei dependenţe de alcool.
Noaptea trecută bărbatul a făcut o criză de sevraj, el nefiind cunoscut anterior cu vreun cazier judiciar sau probleme psihiatrice.
Poliţiştii care au intervenit l-au prins pe atacator la poartă, cu stativul de perfuzii în mână, şi a existat o luptă cu forţele de ordine până când a fost imobilizat.
Patru oameni au murit şi nouă au fost răniţi în spital. Două dintre victime au fost transportate cu elicopterul la Bucureşti, starea lor fiind gravă.
UPDATE ORA 8:27 Numărul persoanelor moarte la Spitalul din Psihiatrie din Buzău a ajuns la patru
Numărul persoanelor care au murit după ce un bolnav a atacat cu un stativ de perfuzii pacienţii internaţi la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din judeţul Buzău a ajuns la patru, au anunţat reprezentanţii IPJ Buzău.
Potrivit poliţiştilor, în această dimineaţă, în jurul orei 03.30, un echipaj de poliţie, care se deplasase la o unitate medicală, în vederea internării unui buzoian, a imobilizat un bărbat ce se manifesta violent în curtea spitalului.
De asemenea, cadrele medicale au sesizat faptul că bărbatul respectiv a rănit mai mulţi pacienţi internaţi în spital, au mai informat poliţiştii.
„Din verificări a rezultat că este vorba despre un bărbat de 38 de ani din Săgeata care se internase voluntar. Patru dintre victime au decedat, iar alte 9 au fost transportate la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale”, susţine IPJ Buzău.
Ancheta este în desfăşurare la spital, fiind coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
ŞTIREA INIŢIALĂ
Potrivit reprezentanţilor IPJ Buzău, un apel la 112 a fost primit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.30, în care se anunţa că un pacient al Spitalului de Psihiatrie Săpoca ar fi devenit violent.
„La faţa locului s-au deplasat colegii mei, care au reuşit să-l imobilizeze pe bărbatul de 38 de ani. Acesta se află în acest moment în custodia Poliţiei”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii IPJ Buzău.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, trei pacienţi ar fi fost omorâţi şi alţi nouă răniţi, după ce bărbatul de 38 de ani i-ar fi lovit cu un obiect metalic luat din spital.
Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Citește pe alephnews.ro: Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Şeful IPJ Constanţa, rănit într-un accident rutier: A fost lovit de o maşină în timp ce se afla pe motocicletă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe