CAB sesizează ICCJ pentru a stabili dacă Voiculescu putea contesta încă o dată controlul judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, să sesizeze ICCJ cu privire la o chestiune de drept în cazul contestaţiei formulate de Dan Voiculescu la CAB, după ce Tribunalul Bucureşti i-a respins cererea de ridicare a controlului judiciar, în dosarul în care este acuzat de şantaj.

Urmărește
184 afișări
Imaginea articolului CAB sesizează ICCJ pentru a stabili dacă Voiculescu putea contesta încă o dată controlul judiciar

Dan Voiculescu (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

Avocaţii lui Dan Voiculescu au formulat o plângere la Tribunalul Bucureşti împotriva ordonanţei procurorilor, care au dispus cercetarea sub control judiciar a fondatorului PC. Potrivit Codului de procedură penală, odată ce a fost soluţionată o plângere, aceasta nu mai poate fi atacată. Astfel, decizia Tribunalul Bucureşti este definitivă, susţin procurorii anticorupţie, care au ridicat problema admisibilităţii contestaţiei lui Voiculescu.

"În temeiul articolului 475 Cod de procedură penală, constată admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă este admisibilă calea de atac a contestaţiei, formulată în temeiul articolului 204 Cod procedură penală, împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra plângerii, în temeiul articolului 213 Cod procedură penală împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar. În temeiul art.476 alin.2 Cod de procedură penală dispune suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept", potrivit deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a luat în discuţie marţi contestaţia avocaţilor lui Voiculescu împotriva controlului judiciar impus de anchetatori, în dosarul în care fondatorul PC este suspectat că a şantajat mai mulţi oameni de afaceri, decizia fiind amânată pentru joi.

Întrebat de ce a contestat măsura preventivă luată în cazul său, Dan Voiculescu spunea, la ieşirea de la CAB, că nu îl deranjează să se prezinte la instanţă sau în faţa procurorilor de fiecare dată când este chemat, dar este deranjat de faptul că trebuie să meargă în fiecare luni şi vineri la Poliţie şi că îl sună un poliţist să îl întrebe unde este şi ce face.

Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, declara că, în cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va decide definitiv cercetarea lui Voiculescu sub control judiciar, va înainta o plângere la CEDO, în care va reclama faptul că "s-a încălcat foarte grav unul din drepturile fundamentale, dreptul la liberă circulaţie, atât în ţară, cât şi în afară, atât prin interdicţia părăsirii ţării, cât şi prin restricţiile impuse de obligaţiile care formează acest control judiciar extrem de strict".

Tribunalul Bucureşti a respins, în 10 iulie, cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a măsurii controlului judiciar, dispusă de procurorii anticorupţie în dosarul în care acesta este cercetat pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Decizia a fost contestată de Dan Voiculescu la Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei, că măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor şi necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condiţiile în care este judecat pentru fapte similare.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând din 3 iulie, faţă de Dan Voiculescu, pentru "şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)".

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu "a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact - n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare".

Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

Nicolae Palfi, Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, şi Nelu Iordache ar fi - potrivit unor surse judiciare - oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

Din probele administrate în acest dosar rezultă că, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

"Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3", mai arată DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorului şi nici să se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare, pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, respectiv şantajarea fostului administrator al RCS&RDS Ioan Bendei.

În dosarul ICA, la 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar. Următorul termen în dosar va fi în 4 august, când ar urma să dea declaraţii martorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici