Cal salvat după ce s-a prăbuşit pe o stradă din Sectorul 5 - FOTO

Un cal înfometat care s-a prăbuşit, marţi, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, a fost salvat după intervenţia Poliţiei Locale de sector şi a Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Bucureşti, fiind confiscat şi trimis la adăpostul pentru cai Tei-Toboc.

Urmărește
276 afișări
Imaginea articolului Cal salvat după ce s-a prăbuşit pe o stradă din Sectorul 5 - FOTO

Cal salvat după ce s-a prăbuşit pe o stradă din Sectorul 5 (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Poliţiştii locali ai Sectorului 5 au fost sesizaţi, în jurul orei 10.30, de un echipaj al Secţiei 19 Poliţie, că la intersecţia străzii Mărgeanului cu strada Buzoieni un cal care se afla înhămat la o căruţă s-a prăbuşit pe carosabil şi blochează circulaţia.

Poliţiştii locali ajunşi la faţa locului au constatat că animalul se află într-o stare deplorabilă, având şi mai multe răni deschise în partea din spate pe care şi le-a provocat în momentul în care s-a izbit de asfalt.

Proprietarul calului, un tânăr din Bolintin-Vale, a fost amendat cu 1.500 de lei, iar animalul i-a fost confiscat.

Calul a fost preluat de reprezentanţii unei fundaţii care l-au transportat la adăpostul pentru cai Tei-Toboc, numit şi "Steaua Speranţei", din Sectorul 2 al Capitalei.

Directorul DSV Sector 5, Ovidiu Zvorişteanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că deţinătorul animalului "a admis că a greşit", iar "calul a plecat către o lume mai bună". Acesta a precizat că animalul nu prezenta urme de violenţă, ci avea cicatrice provocate de înhămarea necorespunzătoare.

Pe de altă parte, proprietarul calului nu a putut prezenta un act de proprietate şi nu deţinea nici documente care să ateste starea de sănătate a animalului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici