- Home
- Social
- CĂLĂRAŞI, (07.08.2015, 21:10)
- Daciana Ilie
Călăraşi: Poliţiştii acuzaţi că au violat o fată fugită dintr-un centru de plasament au fost arestaţi
Cei doi poliţişti din Călăraşi acuzaţi că au violat o adolescentă de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament au fost arestaţi, vineri seară, pentru 30 de zile, mandatul emis de Judecătoria Călăraşi nefiind definitiv, decizia putând fi contestată.
Urmărește
1180 afișări
Călăraşi: Poliţiştii acuzaţi că au violat o fată fugită dintr-un centru de plasament au fost arestaţi (Imagine: Adrian Piclisan/Mediafax Foto)
Magistraţii Judecătoriei Călăraşi au emis, vineri seară, mandate de arestare preventivă pe numele poliţiştilor Adrian Nicuşor Şerban şi Daniel Florentin Dumitriu, poliţişti de la Ordine Publică, acuzaţi că ar fi violat o fată fugită din Centrul de Plasament "Sfântu Ştefan", din comuna Perişoru, şi pe care au găsit-o într-un parc din Călăraşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia Judecătoriei Călăraşi nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Călăraşi.
Cei doi poliţişti fuseseră reţinuţi, joi seară, în baza unui mandat de 24 de ore, emis de către procurori în jurul orei 22.00.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Violul s-ar fi petrecut miercuri seară, pe un câmp situat la aproximativ un kilometru şi jumătate - doi kilometri de municipiul Călăraşi, în perimetrul unui fost poligon de trageri.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei doi poliţişti se află în custodia colegilor lor, urmând să fie duşi în arestul Poliţiei Judeţene Călăraşi.
Poliţiştii ar fi abandonat-o pe adolescentă în fosta unitate de trageri, ea fiind găsită de un cioban care a dus-o la spital, iar medicii au sunat la 112 şi au anunţat cazul.
Fata de 15 ani fugise, luni, din Centrul de plasament ”Sfântul Ştefan” din comuna Perişoru, unde se afla din februarie 2013, când a fost abandonată de familie. Marţi, ea a fost găsită de către autorităţi în oraşul Călăraşi şi dusă în Centrul de plasament de urgenţă ”Sfânta Maria” din municipiu, de unde a fugit o zi mai târziu.
"Miercuri, trebuia sa mă duc eu să o iau de acolo, dar a fugit din nou”, a declarat, vineri dimineaţă, corespondentului MEDIAFAX, directorul centrului de la Perişoru, Paul Dragu.
Potrivit acestuia, fata spune că a fost găsită de o patrulă de poliţie într-un parc din Călăraşi şi, sub ameninţarea că va fi dusă din nou în centrul de plasament, ar fi fost dusă într-un loc izolat şi violată.
După incident şi după ce a primit îngrijiri medicale, adolescenta a fost readusă în centrul de plasament de la Perişoru, iar vineri dimineaţă a fost audiată.
Şeful centrului de plasament în care este internată fata a precizat că aceasta este cazată în una dintre cele opt vile rezidenţiale ale centrului şi a fugit de mai multe ori, reuşind să sară gardul pe câmp, în condiţiile în care centrul de plasament se întinde pe o suprafaţă de teren foarte mare şi există un singur paznic.
Adolescenta este din comuna Cuza Vodă, judeţul Călăraşi, şi a fost adusă la centrul de plasament în februarie 2013, de către mama sa, care a abandonat-o şi a rămas doar cu fratele mai mic al acesteia. Femeia îşi caută foarte rar fiica în centrul de plasament şi nu mai locuieşte în judeţul Călăraşi. Paul Dragu a spus că, de cele mai multe ori atunci când se întâlnesc, tânăra şi mama ei se ceartă. Potrivit aceleiaşi surse, tatăl fetei este plecat la muncă în Spania.
Surse din Poliţie au declarat pentru MEDIAFAX că fata de 15 ani a plecat de 300 de ori din centrul de plasament din Perişoru, ultima dată înaintea violului, iar săptămâna aceasta centrul a fost amendat cu 100 de lei de Poliţie pentru ultima fugă a fetei.
Citeşte şi: Fata care ar fi fost violată de doi poliţişti a plecat de 300 de ori din centrul de plasament - FOTO
Daniel Ciuciur, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Călăraşi, care instrumentează acest dosar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei doi poliţişti, care sunt angajaţi ai Serviciului de Ordine Publică din Inspectoratul Judeţean de Poliţie, riscă o pedeapsă cu închisoarea între cinci şi 12 ani.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, într-un comunicat de presă, că ministrul Gabriel Oprea a fost informat despre această situaţie, iar cei doi poliţişti au fost trecuţi în rezervă.
Citeşte şi: Doi poliţişti, reţinuţi după ce au violat o fată de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament. Poliţiştii au fost trecuţi în rezervă. Oprea: "Nu mai pot face parte din Poliţie"
Poliţiştii lucrau în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Călăraşi din anul 2007, respectiv din anul 2012, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Ramona Tudor.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe