Alexandru Jula a murit / Familia cântăreţului: Oameni frumoşi, ultimul lui zâmbet de ieri a fost pentru voi

Cunoscutul cântăreţ de muzică uşoară, Alexandru Jula, a murit, duminică dimineaţa, la spitalul din Galaţi, unde fusese internat după un accident vascular cerebral. Artistul avea 84 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4971 afișări
Imaginea articolului Alexandru Jula a murit / Familia cântăreţului: Oameni frumoşi, ultimul lui zâmbet de ieri a fost pentru voi

Cântăreţul Alexandru Jula a murit

Decesul lui Alexandru Jula a fost anunţat duminică dimineaţa de colegii de la Teatrul Muzical din Galaţi.

„Drum bun, batrâne Lup de mare, al Revistei şi Cântecului românesc. Te vom preţui, până la reîntâlnire, pentru prietenia şi sprijinul pe care ni le-ai dăruit, necondiţionat, şi pentru valoarea de nemăsurat pe care ai dăruit-o vieţuitorilor acestei planete. Să fii iubit în aceeaşi măsură şi acolo unde te vor purta aripile de înger”, este unul dintre anunţurile care a apărut pe pagina de Facebook a colegilor de la Teatrul Muzical din Galaţi şi care este însoţit de sute de mesaje de condoleanţe de la prieteni şi fani.

Surse medicale au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că Alexandru Jula a murit duminică dimineaţa, în jurul orei 6.00.

Artistul Alexandru Jula a fost internat luni, din cauza unui accident vascular cerebral, după ce a leşinat pe scara blocului, în urma unui drum istovitor de la Cluj-Napoca, unde susţinuse un concert.

De-a lungul carierei, artistul a înregistrat numeroase albume, a participat la diverse concursuri muzicale în ţară şi în străinătate şi a câştigat premii pentru interpretare. Cariera artistică a interpretului de muzică uşoară a început în 1954 când Alexandru Jula s-a alăturat trupei de la Teatrul Muzical Nae Leonard din Galaţi, iar în televizune a debutat în anul 1962.

Printre melodiile cele mai cunoscute sunt „Soţia prietenului meu”, „Eşti tu” şi ”Mi-ai adus iar primăvara”.

Alexandru Jula ar fi împlinit, peste o lună, vârsta de 84 de ani.

Familia lui Alexandru Jula: Oameni frumoşi, ultimul lui zâmbet de ieri a fost pentru voi

Familia lui Alexandru Jula a postat, duminică, pe pagina de Facebook, un mesaj în care le mulţumeşte celor care au transmis gânduri bune pentru artist, confirmând decesul cântăreţului de muzică uşoară.

„Oameni frumoşi, familia vă mulţumeşte pentru gândurile şi iubirea transmisă. Ultimul lui zâmbet de ieri a fost pentru voi”, au scris membrii familiei cântăreţului Alexandru Jula, pe Facebook.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici