Prima pagină » Life-Inedit » CAPITALA EARTH HOUR 2013 este Timişoara, cu 3.580 de kilograme de deşeuri adunate

CAPITALA EARTH HOUR 2013 este Timişoara, cu 3.580 de kilograme de deşeuri adunate

Municipiul Timişoara a câştigat, sâmbătă, competiţia "Capitala Earth Hour 2013 România", timişorenii adunând 3.580 de kilograme de deşeuri, pe locurile următoare situându-se Botoşani, cu 2.900 de kilograme şi Ploieşti, cu 2.700 de kilograme.
CAPITALA EARTH HOUR 2013 este Timişoara, cu 3.580 de kilograme de deşeuri adunate
Liliana Iedu
09 mart. 2013, 20:58, Social

Şeful Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Timişoara, Adrian Bere, a declarat, sâmbătă, că Timişoara a câştigat competiţia „Capitala Earth Hour 2013 România”, timişorenii adunând 3.580 de kilograme de deşeuri, aduse în centrul municipiului, în Piaţa Operei.

„Noi am adunat, la Timişoara, 3.580 de kilograme, Botoşani a adunat 2.900 de kilograme, iar Ploieşti 2.700 de kilograme de PET-uri”, a declarat Adrian Bere.

În anul 2012, titlul de „Capitala Earth Hour” a fost câştigat de oraşul Bistriţa care a reuşit să adune 16 tone de PET-uri. Timişoara s-a clasat atunci pe locul al doilea cu 3,86 tone de PET-uri adunate, iar pe locul al treilea a fost municipiul Iaşi cu 2,32 de tone.