- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Casă de amanet din Arad, jefuită de un bărbat care a ameninţat-o pe casieră cu un cuţit
Un bărbat înarmat cu un cuţit a jefuit, joi seară, o casă de schimb valutar şi amanet din Arad, după ce a ameninţat-o cu arma albă pe casiera care se pregătea să arunce gunoiul şi să închidă unitatea, agresorul reuşind să fure aproximativ 11.000 de lei şi două telefoane mobile.
Casă de amanet din Arad, jefuită de un bărbat care a ameninţat-o pe casieră cu un cuţit (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Jaful a avut loc joi seară, în jurul orei 22.00, după închiderea casei de amanet şi schimb valutar casiera ieşind în stradă să arunce gunoiul, moment în care a fost atacată de un bărbat care purta o şapcă pe cap şi era înarmat cu un cuţit.
Agresorul a intrat cu forţa în magazin şi i-a pus cuţitul la gâtul angajatei, cerând banii din casă.
Conform reprezentanţilor casei de schimb valutar şi amanet, angajata a apăsat imediat butonul de panică, însă bărbătul a reuşit să extragă de pe tejgheaua casieriei două telefoane mobile şi să ia din casa de bani, care era deschisă, aproximativ 11.000 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
Reprezentanţii magazinului au mai declarat că agenţii firmei de pază au ajuns într-un minut la faţa locului şi au plecat în urmărirea bărbatului pe străzile din centrul Aradului, însă suspectul a reuşit să fugă.
Bărbatul şi-a pierdut însă pe drum şapca, care a fost recuperată şi predată anchetatorilor.
Surse din rândul poliţiştilor aflaţi la faţa locului au declarat că au fost ridicate imagini de la patronul magazinului, acesta având un sistem de monitorizare video a unităţii.
Potrivit aceloraşi surse, există un cerc de suspecţi care urmează să fie duşi la identificare.
La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii criminalişti se află la faţa lcoului şi prelevează probe, iar casiera va fi audiată pe parcursul nopţii de joi spre vineri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO