Câştigul mediu în companiile de stat, nemodificat după tăierea salariilor bugetarilor

Bugetele companiilor de stat au fost revizuite prin reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, dar nu şi a fondului de salarii, astfel că salariul mediu a rămas nemodificat şi după tăierea salariilor bugetarilor, ajungând la peste 13.000 lei la Romatsa, identice fiind şi contractele directorilor.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Câştigul mediu în companiile de stat, nemodificat după tăierea salariilor bugetarilor

Câştigul mediu în companiile de stat, nemodificat după tăierea salariilor bugetarilor (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)

Bugetele de venituri şi cheltuieli pe 2010 ale companiilor din subordinea ministerelor Transporturilor şi Economiei au fost rectificate de Guvern prin mai multe hotărâri, prin reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, altele decât cele aferente producţiei, programate pentru semestrul II.

Hotărârile aprobate de Guvern nu au diminuat însă fondurile de salarii şi nici numărul de personal prognozat pentru sfârşitul anului din aceste companii, iar nivelul câştigului mediu lunar pe salariat a rămas identic cu cel aprobat la începutul anului.

Astfel, câştigul mediu lunar a rămas la acelaşi nivel în companiile Romavia (3.717 lei), Romtehnica (3.811 lei), Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (3.626 lei), Societatea de Administrare a Activelor Feroviare (3.821 lei), Autoritatea Aeronautică Civilă Română (7.318 lei), Romatsa (13.739 lei), Tarom (5.070 lei), Registrul Auto Român (3.738 lei).

Nemodificat a rămas şi câştigul mediu lunar în companiile Transelectrica (4.070 lei), Hidroelectrica (5.020 lei), Nuclearelectrica (7.420 lei), complexele energetice Turceni, Rovinari şi Craiova (între 3.610 lei şi 3.960 lei), Romgaz (4.044 lei), CN Huilei (3.004 lei), SNLO (2.812 lei).

Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Imprimeria Naţională şi Loteria Română, unde câştigul mediu lunar a rămas la 3.379 lei, respectiv la 1.910 lei.

Contractele de mandat ale directorilor au rămas tot la acelaşi nivel, cuprins între 80.000 lei şi 104.000 lei.

Legea privind reducerea cheltuielilor bugetare, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, a redus cu 25% salariile angajaţilor din sectorul bugetar, nu însă şi pentru companiile de stat care se finanţează din venituri proprii.

Guvernul a anunţat în luna iunie că şi bugetele companiilor de stat vor fi reevaluate, ca prim pas spre reducerea salariilor, fiind exceptate doar unităţile care au efectuat deja restructurări, precum CFR.

Executivul arăta atunci că salariile mari din unele companii de stat vor fi plafonate în semn de solidaritate cu bugetarii cărora le sunt diminuate veniturile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici