Cât au chiulit elevii bucureşteni în ultimul an

Elevii din Capitală au avut, în anul şcolar 2012-2013, peste şapte milioane de absenţe - număr comparabil cu cel din 2011-2012 -, ceea ce înseamnă, în medie, 32 de absenţe de elev, conform datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Urmărește
111 afișări
Imaginea articolului Cât au chiulit elevii bucureşteni în ultimul an

Cât au chiulit elevii bucureşteni în ultimul an (Imagine: Nicu Mircea/Mediafax Foto)

Din totalul celor 7.746.958 absenţe din anul şcolar trecut, 3.484.509 au fost motivate, a precizat şeful ISMB, Constantin Trăistaru.

"Nu toate motivările au fost însă reale. De aceea, pentru viitor, am vrea reducerea cu 10 la sută a numărului de absenţe, adică o mai bună frecvenţă, prin introducerea cartelelor de acces. Sectorul 2 are deja cartele de acces, Sectorul 1 va definitiva acest proces în curând. Cred că prin modificarea regulamentului de ordine interioară (al şcolilor - n.r.), ar putea fi luate măsuri pentru reducerea absenteismului şi creşterea siguranţei elevilor", a mai spus Trăistaru.

Tot în anul şcolar 2012-2013, din totalul celor 237.224 de elevi bucureşteni, majoritatea (219.783) au avut media 10 la purtare, iar 2.177 au primit sub 7.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici