Cât va costa o consultaţie la medic? Lista serviciilor medicale care intră în sistem de coplată!

Vom plăti în plus la medicul de familie, la cel specialist, dar şi când mergem la spital sau când avem nevoie de analize şi investigaţii. Asta pentru că va intra în vigoare sistemul de coplată pentru serviciile medicale. Într-un an, românul trebuie să achite 600 de lei, după care sănătatea va fi gratuită.

Urmărește
731 afișări
Imaginea articolului Cât va costa o consultaţie la medic? Lista serviciilor medicale care intră în sistem de coplată!

Cât va costa o consultaţie la medic? Lista serviciilor medicale care intră în sistem de coplată! (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Pentru o simplă vizită la medicul de familie, românii vor plăti 5 lei, pentru un medic specialist 10 lei, iar pentru o internare de o săptămână într-un spital de stat - 100 de lei.

Şi cei care ajung în camerele de gardă vor fi taxaţi, în anumite condiţii. De exemplu, dacă vrei să fii consultant de un medic din camera de gardă şi nu reprezinţi o urgenţă medicală plăteşti 20 de lei.

Cum funcţionează tichetul de sănătate

Pentru fiecare serviciu medical, pacientul va primi de la doctor un aşa-numit tichet de sănătate. În momentul în care aceste bonuri adunate depăşesc 600 de lei, bolnavul nu va mai plăti. Orice analiză sau investigaţie de care are nevoie de aici încolo, va fi gratuită.

Citeşte mai multe despre serviciile medicale care intră în sistem de coplată pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici